A************ D********* P***** S*** M***
ReclamantV****** A*****
PârâtRespinge ca neîntemeiată excepţia prescrierii dreptului material la acţiune a reclamantei, invocată de pârâtă în cauză şi, în consecinţă, pe fond: Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ..., în contradictoriu cu pârâta ..., astfel încât: Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 270lei reprezentând contravaloarea tarifelor de penalizare precum şi suma de 12,60lei despăgubiri. Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Satu Mare, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 19 decembrie 2019.
Hotarare 4640/2019 din 19.12.2019amâna pronunţarea în cauză la data de 19.12.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.12.2019Amâna cauza pentru a se lua cunostinta de întâmpinare
Incheiere de sedinta din 24.10.2019