B**** A******** F*****
InculpatB***** A*******
Parte vătămatăS******* J******* D* U****** A*** I****
Parte civilăÎn temeiul art. 199 alin. 1 raportat la art. 193 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul BORCA ALEXANDRU-FLORIN, ...la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie. În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. n Cod penal, aplică inculpatului B**** A******** F***** pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a comunica cu persoana vătămată B***** A******* ori de a se apropia la mai puţin de 50 metri de aceasta, pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile prevăzute de art. 68 Cod penal - după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. n Cod penal, aplică inculpatului B**** A******** F***** pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a comunica cu persoana vătămată B***** A******* ori de a se apropia la mai puţin de 50 metri de aceasta, până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Constată că infracţiunea care face obiectul prezentului dosar a fost săvâr?ită în stare de recidivă postcondamnatorie ?i în termenul de liberare condi?ionată a executării pedepsei de 5 ani închisoare, dispusă prin Sentinţa Penală nr. 13/01.02.2016, pronunţată în dosarul penal nr. 4365/107/2015 de Tribunalul Alba, definitivă prin Decizia Penală nr. 482/A/18.05.2016 a Curţii de Apel Alba Iulia, liberare condi?ionată dispusă prin Sentin?a Penală nr. 924/05.09.2018 a Judecătoriei Deva, având un rest rămas de executat de 602 zile. În temeiul dispozi?iilor art. 104 alin. 2 Cod penal revocă beneficiul liberării condiţionate din pedeapsa de 5 ani închisoare, dispusă prin Sentinţa Penală nr. 13/01.02.2016, pronunţată în dosarul penal nr. 4365/107/2015 de Tribunalul Alba, definitivă prin Decizia Penală nr. 482/A/18.05.2016 a Curţii de Apel Alba Iulia. În baza dispoziţiilor art. 43 alin. 1 Cod penal raportat la art. 104 alin. 2 Cod penal adaugă pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată în prezenta cauză, la restul de 602 de zile închisoare rămase neexecutate din pedeapsa de 5 ani închisoare, dispusă prin Sentinţa Penală nr. 13/01.02.2016, pronunţată în dosarul penal nr. 4365/107/2015 de Tribunalul Alba, definitivă prin Decizia Penală nr. 482/A/18.05.2016 a Curţii de Apel Alba Iulia, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 9 luni şi 602 zile închisoare, în regim de detenţie. În baza art. 45 alin. 3 lit. b) din C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă complementară rezultantă finală, exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. n, respectiv interzicerea dreptului de a comunica cu persoana vătămată B***** A******* ori de a se apropia la mai puţin de 50 metri de aceasta, pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile prevăzute de art. 68 Cod penal - după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În baza art. 45 alin. 5 C.pen. rap. la art. 45 alin. 2 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie rezultantă finală, exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. n, respectiv interzicerea dreptului de a comunica cu persoana vătămată B***** A******* ori de a se apropia la mai puţin de 50 metri de aceasta, până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. c Cod procedură penală raportat la art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal, dispune confiscarea cuţitului cu lungimea de 32 cm şi lama de 20 cm, depus în prezent la Camera de corpuri delicte a IPJ Alba în plicul cu numărul 3. În temeiul art. 255 Cod procedură penală, dispune restituirea către inculpatul B**** A******** F***** a următoarelor bunuri, aflate la Camera de corpuri delicte a IPJ Alba, respectiv: o geacă de culoare gri - ambalată în plicul numărul 1; un telefon marca Samsung de culoare galbenă cu display spart, 3 bancnote de 1 leu, un pachet de ţigarete Pall Mall, o brichetă, ambalate în plicul cu numărul 4; 1 tricou de culoare vişinie rupt - ambalat în plicul numărul 2. În baza art. 397 alin.1 Cod procedură penală, raportat la art. 19, art. 20 alin. 1 şi 2, art. 23 Cod de procedură penală, coroborat cu art. 1349, art. 1357, art. 1381 Cod civil şi art. 320 alin.1 din Legea nr. 95/2006, admite acţiunea civilă formulată de Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, sens în care obligă inculpatul B**** A******** F***** să plătească părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia suma de 761,84 lei, reprezentând cheltuielile de spitalizare efectuate cu persoana vătămată B***** A*******. În baza art. 397 alin. 1 Cod de procedură penală, raportat la art. 19, art. 20 alin. 1 şi 2, Cod de procedură penală, coroborat cu art. 1349, art. 1357, art. 1381 Cod civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B***** A******* şi obligă inculpatul la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de daune morale. Respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă B***** A******* privind acordarea de daune materiale. În baza art. 404 alin. 4 lit. e Cod procedură penală raportat la art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei totale de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 500 lei reprezintă cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală, iar suma de 200 lei reprezintă cheltuieli judiciare în faza de cameră preliminară şi judecată. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, suma de 1495 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu Şuşman Nicolae în cauză pentru faza de cameră preliminară, respectiv faza de judecată, conform delega?iilor nr.2267/15.11.2019, respectiv nr.2268/15.11.2019, emise de Baroul Alba, rămâne în sarcina statului ?i urmează a fi achitată din fondurile Ministerului Justi?iei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.03.2021.
Hotarare 142/2021 din 25.03.2021Amână pronun?area la data de 25.03.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.03.2021Stabileşte termen de pronunţare la data de 18.03.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.03.2021Administrarea probei cu martori
Incheiere de sedinta din 27.01.2021fată de lipsa inculpatului
Incheiere de sedinta din 02.12.2020fată de cererea de amânare formulată de partea civilă si fată de lipsa inculpatului
Incheiere de sedinta din 21.10.2020pentru introducerea în cauză a S******* J******* D* U****** A*** I****
Incheiere de sedinta din 28.07.2020suspendat în baza Decretului 195/16.03.2020 şi a Decretului 240/14.04.2020 emise de PRESEDINTELE ROMÂNIEI.