S**** M*****
InculpatF****** L*******
Parte civilăC****** V*******
Parte civilăR O M Â N I A JUDECĂTORIA ALBA IULIA Dosar nr. 8256/176/2018/a2 ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite sesizarea din oficiu şi în consecinţă: Dispune înlăturarea omisiunii vădite strecurate în cuprinsul minutei şi a dispozitivului sentinţei penale nr. 675/2019 pronunţată în dosar nr. 8256/176/2018 , prin introducerea după alineatul 7 a unui nou aliniat cu următorul cuprins: „În temeiul art. 255 C.proc.pen., dispune restituirea către inculpatul S**** M***** a telefonului mobil marca Samsung model GT-C3010, de culoarea neagră, ridicat de la inculpat conform procesului verbal din data de 11.05.2018 şi depus în plic sigilat în dosarul de urmărire penală ”. Prezenta face parte integrantă din sentinţa penale nr. 675/2019 pronunţată în dosar nr. 8256/176/2018 Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 19.11.2019. Preşedinte,
Incheiere finala dezinvestire 723/2019 din 19.11.2019