F******* M***** G*********
InculpatM**** A*****
InculpatS******** L******** B*****
InculpatAdmite sesizarea din oficiu de îndreptare a erorii materiale şi de înlăturare a omisiunii vădite strecurate în minuta şi dispozitivul sentinţei penale nr. 99/2021 pronunţată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr. 8257/189/2019.
Incheiere indreptare eroare materiala din 18.05.2021I. a). În temeiul art. 371 alin. 1 c. pen. cu aplicarea art.41 alin. 1 C. pen. şi cu aplicarea art. 396 alin. 1), 2) C.proc.pen. condamnă pe inculpatul F******* M***** G********* la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice în stare de recidivă postexecutorie. b).. În temeiul art. 372 alin. 1 lit. a), alin.2 C. pen cu aplicarea art. 41 alin. 1 C. pen. şi cu aplicarea art. 396 alin. 1), 2) C.proc.pen. condamnă pe inculpatul F******* M***** G********* la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase în stare de recidivă postexecutorie. În temeiul art. 67 alin. 1 c.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b), h) c.pen. aplică inculpatului F******* M***** G*********, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. 1 lit. c) C. pen. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 c.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b), h) c.pen. aplică inculpatului F******* M***** G*********, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată c). În baza art. 38 alin.1 C.pen. raportat la art.39 alin.1 lit. b) C.pen., contopeşte pedepsele stabilite în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită (18 luni închisoare), de 6 luni închisoare, pedeapsa stabilită în final fiind de 2 ani închisoare. d). În temeiul art. 45 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului F******* M***** G********* pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. 1 lit. c) C. pen. În temeiul art. 45 alin. 5 C.pen. aplică inculpatului F******* M***** G********* pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. e). Pedeapsa se execută în regim de detenţie, potrivit art. 60 c.pen. II. a). În temeiul art. 371 alin. 1 c. pen. cu aplicarea art. 396 alin. 1), 2) C.proc.pen. condamnă pe inculpatul M**** A***** la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice. b).. În temeiul art. 372 alin. 1 lit. a), alin.2 C. pen cu aplicarea art. 396 alin. 1), 2) C.proc.pen. condamnă pe inculpatul M**** A***** la pedeapsa de 1 an închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. În temeiul art. 67 alin. 1 c.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b), h) c.pen. aplică inculpatului M**** A*****, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 2 ani, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 68 alin. 1 lit. b) C. pen. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 c.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b), h) c.pen. aplică inculpatului M**** A*****, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. c). În baza art. 38 alin.1 C.pen. raportat la art.39 alin.1 lit. b) C.pen., contopeşte pedepsele stabilite în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită (1 an închisoare), de 4 luni închisoare, pedeapsa stabilită în final fiind de 1 an şi 4 luni închisoare. d). În temeiul art. 45 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului M**** A***** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 2 ani, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 68 alin. 1 lit. b) C. pen. În temeiul art. 45 alin. 5 C.pen. aplică inculpatului M**** A***** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. e). În temeiul art. 91 C. pen. suspendă executarea sub supraveghere a pedepsei închisorii, stabilind conform art. 92 alin. 1 şi 2 C. pen. un termen de supraveghere de 3 ani. Pedeapsa accesorie stabilită în sarcina inculpatului va deveni executabilă doar în cazul revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale cu închisoarea şi executarea acesteia în regim de detenţie. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vaslui, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare fie la Primăria Comunei Zorleni, fie la Postul de Poliţie al Comunei Zorleni, conform prevederilor art. 52 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative si a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.. În temeiul art. 404 alin. 2 C. proc. pen. raportat la art. 91 alin. (4) C. pen. şi art. 93 alin. 5 C.pen., pune în vedere inculpatului că, în cazul săvâr?irii unei noi infrac?iuni în cursul termenului de supraveghere, precum şi în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere ?i obliga?iilor impuse, se vor aplica dispozi?iile art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 94 alin. 1) c.pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1) lit. c) - e) C.pen se comunică Serviciului de Probaţiune Vaslui. III. a). În temeiul art. 371 alin. 1 c. pen. cu aplicarea art. 396 alin. 1), 2) C.proc.pen. condamnă pe inculpatul S******** L******** B*****, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice. În temeiul art. 67 alin. 1 c.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b) c.pen. aplică inculpatului S******** L******** B*****, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 68 alin. 1 lit. b) C. pen. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 c.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b), c.pen. aplică inculpatului S******** L******** B*****, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. c). În temeiul art. 91 C. pen. suspendă executarea sub supraveghere a pedepsei închisorii, stabilind conform art. 92 alin. 1 şi 2 C. pen. un termen de supraveghere de 2 ani. Pedeapsa accesorie stabilită în sarcina inculpatului va deveni executabilă doar în cazul revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale cu închisoarea şi executarea acesteia în regim de detenţie. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vaslui, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare fie la Primăria Comunei Zorleni, fie la Postul de Poliţie al Comunei Zorleni, conform prevederilor art. 52 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative si a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.. În temeiul art. 404 alin. 2 C. proc. pen. raportat la art. 91 alin. (4) C. pen. şi art. 93 alin. 5 C.pen., pune în vedere inculpatului că, în cazul săvâr?irii unei noi infrac?iuni în cursul termenului de supraveghere, precum şi în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere ?i obliga?iilor impuse, se vor aplica dispozi?iile art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 94 alin. 1) c.pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1) lit. c) - e) C.pen se comunică Serviciului de Probaţiune Vaslui. IV. În temeiul 274 alin. 1 C. proc. pen., obligă pe inculpaţii la plata sumei de 2.500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în prezentul proces, în faza de urmările penală şi faza de judecată (din care, suma de 900 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în faza de urmărire penală), astfel: - inculpatul FRĂŢIANU MARCEL -GHEORGHIŢĂ suma de 1000 lei; - inculpatul M**** A***** suma de 1.000 lei; - inculpatul STĂNCESCU LAURENŢIU -BOGDAN suma de 500 lei Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.04.2021.
Hotarare 99/2021 din 06.04.2021Stabileşte termen pentru pronunţarea la data de 06.04.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.03.2021Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţarea la data de 23.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.03.2021Admite cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatului M**** A*****; se citează martorii lipsă BCG, IAA şi II cu mandate de aducere.Se emite adresă către IPJ Vaslui.
Incheiere de sedinta din 23.02.2021Admite cererile de amânare formulate de apărătorii inculpaţilor; se citează martorii lipsă BCG, IAA şi II cu mandate de aducere.
Incheiere de sedinta din 09.02.2021pentru administrarea probatoriului amână judecarea cauzei la data de 09.02.2021 ora 09.00. Se citează martorii BCG, ELV, TP,IAA şi II lipsă la acest termen cu mandate de aducere.
Incheiere de sedinta din 26.01.2021pentru administrarea probatoriului amână judecarea cauzei la data de 26.01.2021 ora 09.00. Se citează martorii lipsă la acest termen cu mandat de aducere. Se citează martorii ELV, TP, VMA,CAC, IAA ŞI II.
Incheiere de sedinta din 12.01.2021pentru administrarea probatoriului amână judecarea cauzei la data de 12.01.2021 ora 09.00. Se citează primii cinci martori.
Incheiere de sedinta din 15.12.2020admite cererea de amânare formulată de av. S.B., apărătorul ales al inculpa?ilor M.A şi F.M.G.. Amână cauza la data de 15.12.2020
Incheiere de sedinta din 03.11.2020T:03.11.2020 ora 09.00 pentru lipsa de procedură cu inculpatul MA. Efectuarea de verificări în baza de date DEPABD pentru inculpatul MA, citarea acestuia la adresa care va rezulta ca urmare a verificărilor în baza de date, emiterea unui mandat de aducere, efectuarea de verificări în baza de date ANP şi Centrul de Reţinere, citare conform art.259 alin.5 Cpp. Emiterea unui mandat de aducere pentru inculpatul FMG.
Incheiere de sedinta din 22.09.2020