Z****** I** C********
PetentI** C*******
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul Z****** I** C********, în contradictoriu cu intimatul I** C*******, împotriva procesului verbal de contravenţie seria PCLX nr. 0150463 întocmit de intimat la data de 25.11.2019. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale, precum şi a sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce aplicate petentului prin procesul verbal de contravenţie seria PCLX nr. 0150463 întocmit de intimat la data de 25.11.2019 cu sancţiunea “Avertisment”. Atrage atenţia petentului asupra respectării dispoziţiilor legale care vizează circulaţie rutieră. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cerere de apel ce va fi depusă la Judecătoria Călăraşi. Pronunţată astăti, 21.07.2020, soluţia fiind pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 929/2020 din 21.07.2020Amână pronuntarea la 21.07.2020, având nevoie de timp pentru a delibera
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.07.2020Suspendat în baza art. 42 alin. 6 din Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe toată perioadă stării de urgenţă.
Amână judecarea cauzei pentru administrare probe
Incheiere de sedinta din 25.02.2020