D****** D* M****************
InculpatÎn temeiul art. 337 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen., condamnă inculpatul DASCĂLU MARIUS CONSTANTIN, la o pedeapsă de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice” (faptă săvârşită la data de 20.04.2018). În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i Cod penal, aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule, pe o perioadă de 2 (doi) ani. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 a, b şi i Cod penal, aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 91 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei închisorii aplicate sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, stabilit conform dispozi?iilor art. 92 C.pen. În temeiul art. 93 alin. 1 C.pen., va obliga inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C.pen., va obliga inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Iaşi sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen., va dispune ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul unei instituţii publice aflate în subordinea Consiliului Local sau al Primăriei Com. Răducăneni, având ca obiect de activitate fie prestarea de servicii de utilităţi publice, fie prestarea de servicii de asistenţă socială, instituţie ce va fi stabilită de către consilierul de probaţiune ca urmare a evaluării efectuate, conform art. 51 alin. 1 raportat la art. 57 alin. 2 din Legea nr. 253/2013, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Potrivit art. 91 alin. 4 Cod penal, atenţionează inculpatul DASCĂLU MARIUS CONSTANTIN asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în regim de detenţie în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, pe parcursul termenului de supraveghere, a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse, a neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile până la expirarea termenului de supraveghere sau în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere În temeiul art. 274 alin. 1 Cod proc. pen., obligă inculpatul DASCĂLU MARIUS CONSTANTIN la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 637,20 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat pe parcursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei hotărârii. Pronunţată în şedinţă publică azi, data de 07.08.2020.
Hotarare 1838/2020 din 07.08.2020Amână pronun?area la data de 07.08.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.08.2020Stabileste termen pentru pronuntare la data de 03.08.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.07.2020Stabileste termen de pronuntare în prezenta cauză la data de 30.07.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.07.2020Conform art. 43 alin. 2 din Decretul nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, Hotărârea nr. 257/17.03.2020 a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi Hotărârea nr. 9/19.03.2020 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Iaşi, cauza penală este suspendată de drept pe durata stării de urgenţă. Conform art. 43 alin. 3 din Decret, după încetarea stării de urgen?ă, judecata cauzei va fi reluată din oficiu iar în termen de 10 zile de la reluarea activită?ii judecătorul de cameră preliminară/instanţa de judecată va lua măsuri pentru fixarea termenului de judecată şi efectuarea actelor de procedură.
Rezolutie din 09.04.2020Având în vedere hotărârea nr.3 a Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Iaşi, din data de 07.02.2020, privind suspendarea judecării cauzelor, cu excepţia cauzelor urgente şi foarte urgente, prezenta cauză nefiind considerată cauză urgentă, sau foarte urgentă, acordă termen de judecată la data de 09.04.2020.
Incheiere de sedinta din 13.02.2020