D******* I***
InculpatS**** S******** F*****
Parte vătămatăCondamnă inculpatul DRĂGU?AN IOAN, la o pedeapsă de 1 (unu) an închisoare, pentru săvârşirea, în stare de recidivă postcondamnatorie, a infracţiunii de furt, prev. ?i ped. de art. 228 alin. 1, cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. ?i cu re?inerea art. 396 alin. 1 ?i 2 C.pr.pen. În baza art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce se va executa potrivit dispoziţiilor art. 68, alin. 1 lit. c C.pen., respectiv după executarea pedepsei închisorii sau considerarea ca executată a acesteia. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 65 alin. 3 C.pen., respectiv de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Constată că prezenta infracţiune este concurentă cu infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani, 2 luni ?i 314 închisoare prin Sentinţa penală nr. 244 din data de 26.06.2015, pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 3299/314/2015, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 630 din data de 09.09.2015, pronun?ată de Curtea de Apel Suceava. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani, 2 luni ?i 314 zile închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 244 din data de 26.06.2015, pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 3299/314/2015, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 630 din data de 09.09.2015, pronun?ată de Curtea de Apel Suceava, în pedepse componente, astfel: -2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 233 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin.10 C.pr.pen., şi a art. 41 alin.1 C.pen.- persoană vătămată Costea Andreea – Petronela; - 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art.233 C.pen., art.234 alin.1 lit. d C.pen. cu aplicarea art. 396 alin.10 C.pr.pen., a art.77 alin.1 lit. d C.pen şi a art. 41 alin.1 C.pen.- persoană vătămată Bîrsan Gheorghe Cătălin; -1 (unu) an şi 6 (şase) luni pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de tâlhărie calificată prevăzută de art.32 alin.1 C.pen. rap. la art.233 C.pen., 234 alin.1 lit. d C.pen. cu aplicarea art. 396 alin.10 C.pr.pen., a art.77 alin.1 lit. d C.pen. şi a art. 41 alin.1 C.pen.- persoană vătămată Ciobanu Dănuţ - restul de 314 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani ?i 2 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 1430 din data de 13.05.2013, pronunţată de Judecătoria Ia?i în dosarul nr. 6727/245/2013, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 04.06.2013. -Înlătură sporul de 1 an ?i 2 luni închisoare aplicat inculpatului prin Sentinţa penală nr. 244 din data de 26.06.2015, pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 3299/314/2015, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 630 din data de 09.09.2015, pronun?ată de Curtea de Apel Suceava. Descontopeşte pedepsele, complementară şi accesorie, rezultante aplicate inculpatului Drăgu?an Ioan, prin Sentinţa penală nr. 244 din data de 26.06.2015, pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 3299/314/2015, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 630 din data de 09.09.2015, pronun?ată de Curtea de Apel Suceava, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor. Constată că prin Sentin?a penală nr. 1628 din data de 02.07.2019, pronun?ată de Judecătoria Giurgiu în dosarul nr. 3812/236/2019, rămasă definitivă prin necontestare la data de 10.07.2019, s-a dispus reducerea cu 114 zile închisoare a restului rămas neexecutat de 314 zile închisoare din pedeapsa rezultantă de 4 ani, 2 luni ?i 314 zile închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 244 din data de 26.06.2015, pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 3299/314/2015, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 630 din data de 09.09.2015, pronun?ată de Curtea de Apel Suceava, rezultând un rest de 200 zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani, 2 luni ?i 200 zile închisoare. În temeiul art.38 alin.1 C.pen. rap. la art.39 alin.1 lit. b C.pen., art. 40 alin. 1 C.pen. contopeşte pedepsele aplicate pentru infracţiunile concurente, inclusiv cea din prezenta cauză, şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care adăugă un spor de 1 (unu) an ?i 6 (?ase) luni închisoare reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, urmând ca inculpatul DRĂGU?AN IOAN, să execute o pedeapsă rezultantă par?ială de 4 (patru) ani ?i 6 (?ase) luni închisoare. În temeiul 104 alin. 2 C.pen. şi art. 43 alin. 2 C.pen. revocă liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 6 ani ?i 2 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentin?a penalp nr. 1430 din data de 13.05.2013, pronunţată de Judecătoria Ia?i în dosarul nr. 6727/245/2013, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 04.06.2013 şi dispune executarea în întregime a restului rămas neexecutat de 200 zile închisoare alături de pedeapsa rezultantă par?ială de 4 ani ?i 6 luni închisoare, în final inculpatul DRĂGU?AN IOAN urmând să execute o pedeapsă rezultantă 4 ani, 6 luni ?i 200 zile închisoare. În temeiul art. 45 alin.3 lit. a C.pen. raportat la art.67 alin.1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce se va executa potrivit dispoziţiilor art. 68, alin. 1 lit. c C.pen., respectiv după executarea pedepsei închisorii sau considerarea ca executată a acesteia. În temeiul art.45 alin.4 C.pen. deduce din pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a ?i b C.pen. pe o durată de 3 ani, partea din pedeapsa complementară executată în baza Sentin?ei penale nr. 244 din data de 26.06.2015, pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 3299/314/2015, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 630 din data de 09.09.2015, pronun?ată de Curtea de Apel Suceava, de la data punerii în executare a pedepsei complementare până la data pronun?ării în prezenta cauză. În temeiul art.45 alin.5 C.pen. raportat la art.65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 65 alin. 3 C.pen., respectiv de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a C.pr.pen. rap. la art. 72 alin. 1 C.pen. deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului DRĂGU?AN IOAN, de 4 (patru) ani, 6 (?ase) luni ?i 200 (două sute) zile închisoare perioada executată, de la data de 23.02.2015 la data de 15.07.2019. În temeiul art. 112 alin. 6 C.pr.pen., confiscă de la inculpatul DRĂGU?AN IOAN suma de 200 lei, dobândită prin vânzarea telefonului mobil marca Alcatel One Touch, sustras de la persoana vătămată S**** S******** F*****. Ia act că persoana vătămată S**** S******** F***** a nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În temeiul art. 398 C. pr.pen. rap. la art. 272 ?i la art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă pe inculpata DRĂGU?AN IOAN la plata către stat a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 100 lei din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţă astăzi, data de 10.12.2021, prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului, persoanei vătămate şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 C.pr.pen.
Hotarare 912/2021 din 10.12.2021Conform art. 391 alin. 3 C.pr.pen., amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea la data de 10.12.2021. Pronunţaţă astăzi, 29.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, a persoanelor vătămate şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 C.pr.pen.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.11.2021Conform art. 391 alin. 3 C.pr.pen., amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea la data de 29.11.2021. Pronunţaţă astăzi, 08.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, a persoanelor vătămate şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 C.pr.pen.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.11.2021Conform art. 391 alin. 3 C.pr.pen., amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea la data de 08.11.2021. Pronunţaţă astăzi, 22.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, a persoanelor vătămate şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 C.pr.pen.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.10.2021Conform art. 391 alin. 3 C.pr.pen., amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea la data de 22.10.2021. Pronunţaţă astăzi, data de 11.10.2021, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor, a persoanelor vătămate şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 C.pr.pen.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.10.2021Conform art. 391 alin. 3 C.pr.pen., amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea la data de 11.10.2021. Pronunţaţă astăzi, 22.09.2021, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor, a persoanelor vătămate şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 C.pr.pen.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.09.2021Conform art. 391 alin. 3 C.pr.pen., amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea la data de 22.09.2021. Pronunţaţă astăzi, 13.09.2021, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor, a persoanelor vătămate şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 C.pr.pen.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.09.2021Conform art. 391 alin. 1 C.pr.pen., deliberarea, redactarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 13.09.2021. Pronunţarea se va face prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 din Codul de Procedură Penală. Pronunţată în şedinţa publică din 27.08.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.08.2021Conform art. 391 alin. 3 C.pr.pen., amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea la data de 27.08.2021. Pronunţaţă astăzi, 13.08.2021, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor, a persoanelor vătămate şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 C.pr.pen.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.08.2021Conform art. 391 alin. 3 C.pr.pen., amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea la data de 13.08.2021. Pronunţaţă astăzi, data de 06.08.2021, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor, a persoanelor vătămate şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 C.pr.pen.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.08.2021Conform art. 391 alin. 3 C.pr.pen., amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea la data de 06.08.2021. Pronunţaţă astăzi, data de 15.07.2021, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor, a persoanelor vătămate şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 C.pr.pen.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.07.2021Conform art. 391 alin. 3 C.pr.pen., amână deliberarea, redactarea şi pronunţarea la data de 15.07.2021. Pronunţaţă prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor, a persoanelor vătămate şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 C.pr.pen.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.06.2021Conform art. 391 alin. 1 C.pr.pen., deliberarea, pronun?area ?i redactarea vor avea loc la data de 17.06.2021. Pronunţarea se va face prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 C.pr.pen. Pronunţată în şedinţa publică din 08.06.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.06.2021Conform art. 391 alin. 1 C.pr.pen., deliberarea, redactarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 08.06.2021. Pronunţarea se va face prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 C.pr.pen. Pronunţată în şedinţa publică din 20.05.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.05.2021Amână pronuntarea cauzei la data de 20.05.2021. Pronuntată în sedinta publică, azi, data de 06.05.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.05.2021Fixează termen pentru deliberare si pronuntare la data de 06.05.2021. Pronuntată în sedinta publică, astăzi, data de 21.04.2021.
Incheiere de sedinta din 21.04.2021Amână judecarea cauzei ?i fixează un nou termen de judecată la data de 21.04.2021, ora 12:40, pentru când se va cita inculpatul Drăgu?an Ioan cu mandat de aducere, la adresa indicată la fila 31 d.u.p., la adresa ce a rezultat în urma verificărilor efectuate în baza de date DEPABD, precum şi prin afişare la uşa instanţei, persoana vătămată S**** S******** F*****, având termenul în cunoştinţă, potrivit art. 353 alin. 2 C. pr. pen. Se va cita martora Radmacher Nicoleta Valentina, cu mandat de aducere, după ce se vor efectua verificări în baza de date DEPABD, pentru a se stabili adresa de domiciliu a acesteia, în vederea reaudierii. Pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 10.03.2021.
Incheiere de sedinta din 10.03.2021Amână judecarea cauzei ?i fixează un nou termen de judecată la data de 10.03.2021, ora 12:50, pentru când se va cita inculpatul Drăgu?an Ioan cu mandat de aducere, la adresa indicată la fila 31 d.u.p., la adresa ce a rezultat în urma verificărilor efectuate în baza de date DEPABD, precum şi prin afişare la uşa instanţei, persoana vătămată S**** S******** F*****, având termenul în cunoştinţă, potrivit art. 353 alin. 2 C. pr. pen. Se va cita persoana vătămată, cu mandat de aducere, în vederea reaudierii. Se va cita martora Radmacher Nicoleta Valentina, cu mandat de aducere, în vederea reaudierii. Se va emite adresă către Penitenciarul Tg Ocna cu menţiunea de a se preciza dacă inculpatul D******* I*** a beneficiat de prevederile art. 55 ind. 1 din Legea 254/2013 referitor la Sentinţa penală nr. 1430/13.05.2013 pronunţată în ds. nr. 6727/245/2013 al Judecătoriei Iaşi. Pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 27.01.2021.
Incheiere de sedinta din 27.01.2021Amână judecarea cauzei ?i fixează un nou termen de judecată la data de 27.01.2021, ora 12:00, pentru când se va cita inculpatul Drăgu?an Ioan ?i cu mandat de aducere, la adresa indicată la fila 31 d.u.p., la adresa ce a rezultat în urma verificărilor efectuate în baza de date DEPABD, precum şi prin afişare la uşa instanţei, persoana vătămată S**** S******** F***** având termenul în cunoştinţă, potrivit art. 353 alin. 2 C. pr. pen. Se va cita martora din lucrări Radmacher Nicoleta Valentina, cu men?iunea de a se prezenta în fa?a instan?ei, în vederea reaudierii, Pune în vedere persoanei vătămate S**** S******** F***** să se prezinte la următorul termen de judecată, în vederea reaudierii. Pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 28.10.2020.
Incheiere de sedinta din 28.10.2020Amână judecata cauzei ?i fixează un nou termen de judecată la data de 28.10.2020, ora 08:30, pentru când se vor cita din nou inculpatul ?i persoana vătămată, primul cu mandat de aducere, la adresa indicată la fila 31 d.u.p., la adresa ce a rezultat în urma verificărilor efectuate în baza de date DEPABD, precum ?i prin afi?are la u?a instan?ei. Se emite adresă către Biroul de Executări Penale din cadrul Judecătoriei Suceava, în vederea înaintării la dosar, în copie, a următoarelor sentinţe penale pronunţate de Judecătoria Suceava, respectiv: Sentinţa penală nr. 352/ 09.07.2010 pronunţată în dosarul nr. 66/314/2009, Sentinţa penală nr. 48/ 29.01.2010 pronunţată în dosarul nr. 7814/314/2009, Sentinţa penală nr. 131/ 25.02.2011 pronunţată în dosarul nr. 5434/314/2010 ?i Sentinţa penală nr. 244/ 26.06.2015 pronun?ată în dosarul nr. 32998/314/2015, fiecare cu menţiuni privind modalitatea rămânerii definitive şi executarea. Se emite adresă către Biroul de Executări Penale din cadrul Judecătoriei Ia?i, în vederea înaintării la dosar, în copie, a Sentinţei penale nr. 3681/28.11.2018 pronunţată în dosarul nr. 6140/245/2008 ?i a Sentinţei penale nr. 1430/13.05.2013 pronunţată în dosarul nr. 6727/245/2013, fiecare cu menţiuni privind modalitatea rămânerii definitive şi executarea. Se emite adresă către Biroul de Executări Penale din cadrul Judecătoriei Dorohoi, în vederea înaintării la dosar, în copie, a Sentinţei penale nr. 93/25.02.2010 pronunţată în dosarul nr. 3945/222/2009, cu menţiuni privind modalitatea rămânerii definitive şi executarea. Se emite adresă către Biroul de Executări Penale din cadrul Judecătoriei Giurgiu în vederea înaintării la dosar, în copie, a Sentinţei penale nr. 1628/02.07.2019, cu menţiuni privind modalitatea rămânerii definitive. Se emite adresă către Biroul de Executări Penale din cadrul Judecătoriei One?ti în vederea înaintării la dosar, în copie, a Sentinţei penale nr. 915/22.12.2014, cu menţiuni privind modalitatea rămânerii definitive. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 01.07.2020.
Incheiere de sedinta din 01.07.2020Constată repartizarea prezentului dosar la completul C26. În baza art. 43 alin.2 din Decretul nr.195/2020 al Preşedintelui României privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial nr.212/16.03.2020, şi având în vedere prev. art. 1 pct. 10 din Hotărârea nr. 14 din data de 18.03.2020 a Colegiului Curţii de Apel Suceava, constată suspendată de drept cauza nr. 8284/314/2019 privind pe inculpatul D******* I***, trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava nr. 975/P/2015 din data de 30.07.2019, pentru săvârşirea infracţiunii de „furt”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 228 alin. 1 Cod penal, persoană vătămată fiind S**** S******** F*****, pe durata stării de urgenţă. Pronun?ată în ?edin?a publică, astăzi, 01.04.2020
Incheiere suspendare din 01.04.2020Verificarea bazei de date A.N.P. şi D.E.P.A.B.D. cu privire la un eventual loc de deţinere sau domiciliu actual al inculpatului. Citarea inculpatului cu mandat de aducere ?i prin afi?are la u?a instan?ei, fie la aceea?i adresă la care a fost citat pentru acest termen de judecată, fie la noua adresă dacă va rezulta din verificări, iar dacă figurează încarcerat, în unitatea de penitenciar unde se află încarcerat. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 01.04.2020, ora 08.30, sala 206, pentru când: - se citează inculpatul; - persoana vătămată primeşte termen în cunoştinţă; Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.02.2020.
Incheiere de sedinta din 19.02.2020