S* B***** S**
ReclamantD******* G******* R******** A F********* P****** T******** - S**** S********** C********** D** C***** A***
PârâtAdmite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei, invocată de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara. Respinge acţiunea formulată de reclamanta S.C. Bigsem S.R.L., (societate în insolvenţă, in insolvency, en procedure collective), reprezentată legal prin lichidator ABA Insolvency SPRL în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara – acţiune având ca obiect: - anularea Deciziei nr. 513/40/26.01.2016, emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, Serviciul Soluţionare Contestaţii; - obligarea pârâtei să soluţioneze pe fond contestaţia societăţii reclamante, înregistrată la D.G.R.F.P. Timişoara sub nr. 38839/25/23.09.2015; - cu cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Curtea de Apel Timişoara. Pronunţată în şedinţa publică din 18.03.2019, conform dispoziţiilor art. 402 Cod de procedură civilă (aprobat prin Legea nr. 134/2010), prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 90/2019 din 18.03.2019