Dosar 8303/325/2019 din 18.03.2019

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8303/325/2019
Data dosar:
18.03.2019
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.07.2019 la ora 09:00

    Complet: C5C
  • Admite cererea

    Admite acţiunea civilă formulată de reclamanta S.C. CAR SOLUTIONS SEDMA S.R.L., în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE- REASIGURARE S.A., prin S.C. EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE-REASIGURARE S.A. - SUCURSALA TIMIŞOARA şi intervenientul forţat GAVRILĂ FLORINA IOANA, având ca obiect pretenţii. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 374,87 lei reprezentând diferenţă despăgubiri în dosarul de daună nr. EJ00557747. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5,52 lei reprezentând penalităţi de întârziere aferente debitului ini?ial de 923 lei, calculate de la data de 26.01.2019 şi până la data de 29.01.2019, precum şi la plata în continuare a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, aferente debitului restant de 374,87 lei, până la achitarea integrală a debitului. Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 664,99 lei reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu de avocat. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel va fi depusă la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 10.07.2019.

    Hotarare 8930/2019 din 10.07.2019
  • Sedinta din data de 03.07.2019 la ora 09:00

    Complet: C5C
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 10.07.2019, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 03.07.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.07.2019
  • Sedinta din data de 26.06.2019 la ora 09:00

    Complet: C5C
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 03.07.2019, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 26.06.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.06.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD