G******* L********
InculpatStabileşte inculpatului G******* L********, pentru săvârşirea infracţiunii de „Tulburarea ordinii şi liniştii publice” prev. de art.371 Cod penal, cu aplicarea prev. art. 396 alin. 10 cod procedură penală, pedeapsa de 2 luni închisoare. Stabileşte inculpatului G******* L********, pentru săvârşirea infracţiunii de „Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase” prev. de art.372 alin.1 lit. a) şi alin.2 Cod penal, , cu aplicarea prev. art. 396 alin. 10 cod procedură penală, pedeapsa de 4 luni închisoare. În baza art.38 al.1 Cod penal raportat la art.39 al.1 lit.b Cod penal, stabileşte pedeapsa cea mai grea de 4 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 20 zile închisoare, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată, rezultând o pedeapsă de 4 (patru) luni şi 20 (douăzeci) zile închisoare. În baza prev. art. 83 alin. 1, art. 82 Cod penal amână aplicarea pedepsei de 4 (patru) luni şi 20 (douăzeci) zile închisoare şi stabileşte conform art. 84 Cod penal un termen de supraveghere de 2 (doi) ani care curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza prevederilor art. 85 alin. 1 Cod penal, pe perioada termenului de supraveghere, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) se va prezenta la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava, la datele fixate de acesta; b) va primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) va anunţa, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) va comunica schimbarea locului de muncă; e) va comunica informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1 cod penal pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c-e se comunică Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava. În temeiul art. 404 alin. 3 Cod de procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor prevederile art. 88 Cod penal referitoare la revocarea amânării aplicării pedepsei în ipoteza săvârşirii unei noi infracţiuni sau în cazul în care, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse în cursul termenului de supraveghere, cu consecinţa aplicării şi executării pedepsei. În baza art. 398 Cod procedură penală rap. la art. 272, 274 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare din care 200 lei din faza de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicarea minutei. Pronunţată la data de 27 iunie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 87/2019 din 27.06.2019