T** B*** E**
CreditorC******* N****** D*****
DebitorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de B.E.J. GĂTEJESCU BOGDAN, prin executor judecătoresc Gătejescu Bogdan, privind pe creditorul T** B*** E** prin administrator S.C. TBI CREDIT IFN S.A. şi pe debitorul CHIUJDEA NICOLAE DANIEL. Încuviinţează executarea silită, faţă de debitorul CHIUJDEA NICOLAE DANIEL în toate modalităţile prevăzute de lege, a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr.20182002323/31.01.2018, pentru suma de 9069,02 lei, reprezentând debit neachitat, la care se adaugă dobânda legală calculată până la data achitării efective a debitului precum şi pentru cheltuielile de executare silită. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi, 29.03.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere finala dezinvestire din 29.03.2019