C***** I*****
IntimatÎn baza art. 598 alin. 1 lit. c Cod pr. pen. coroborat cu art. 12 din Decizia-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a sancţiunilor pecuniare; Admite contestaţia la executare formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Rm. Vâlcea, privind pe intimatul C***** I*****. Ia act că Oficiul Federal de Justiţie din Germania şi-a retras solicitarea privind recunoaşterea şi executarea deciziei nr. 730399 din data de 11.12.2017, emisă de către Gemeinde Neuhausen/Spree Zentrale Bubgeldstelle din Germania, Oficiul Federal de Justiţie din Germania precizând că intimatul C***** I***** a achitat la data de 08.02.2019, în întregime, în Germania, sancţiunea pecuniară în sumă de 108,50 euro, care i-a fost aplicată prin decizia sus-menţionată. Constată că, potrivit adresei nr. VLG-REG-32944 din 08.07.2019, emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea – Serviciul Evidenţa pe Plătitori Persoane Fizice, intimatul C***** I***** a achitat şi în România, prin chitanţa nr. 30975/20.05.2019, suma totală de 503 lei, reprezentând echivalentul în lei, calculat la cursul valutar BNR din data de 11.12.2017, a sancţiunii pecuniare în sumă totală de 108,50 euro, care i-a fost aplicată prin decizia nr. 730399 din data de 11.12.2017, emisă de către Gemeinde Neuhausen/Spree Zentrale Bubgeldstelle din Germania, decizie ce a fost recunoscută prin sentinţa penală nr. 505/14.11.2018, pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea în dosar nr. 11174/288/2018. Dispune restituirea către intimatul C***** I***** a sumei totale de 503 lei, pe care acesta a achitat-o în România conform chitanţei nr. 30975/20.05.2019, la care se face referire în adresa nr. VLG-REG-32944 din 08.07.2019, emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea – Serviciul Evidenţa pe Plătitori Persoane Fizice . În baza art. 275 alin. 3 Cod pr. pen. ; Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 noiembrie 2019.
Hotarare 607/2019 din 27.11.2019Amână pronunţarea la data de 27 noiembrie 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.11.2019Amână pronunţarea la data de 13 noiembrie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.10.2019Admite declaraţia de abţinere formulată de domnul judecător Vlad Valentin de a soluţiona cauza ce face obiectul dosarului penal nr. 8354/288/2019. Înaintează dosarul grefierului repartitor pentru repartizarea aleatorie a cauzei, conform HCSM nr.1375/2015. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi 11 iulie 2019.
Incheiere abtinere din 11.07.2019