D*** D**
ReclamantB****** M**** A****
PârâtS* O****** C******* S** P*** C****** C************** V************
IntervenientD*** A**** M*****
ReclamantD*** A***** B*******
ReclamantÎn temeiul art. 413 alin. 1 pct. 1 Cod proc. civ. suspendă judecarea cauzei formulată de reclamantul D*** D** (decedat continuată de moştenitorii D*** A**** M***** şi D*** A***** B*******) în contradictoriu pârâta Boengiu Alina Maria până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. 3118/201/2022, având ca obiect acţiune în constatare, aflat pe rolul Tribunalului Dolj Cu drept de recurs pe toată durata suspendării cauzei, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Dolj. Pronunţată azi, 28.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi.
Incheiere suspendare din 28.06.2022Amână cauza la data de 28.06.2022, pentru a da posibilitatea pârâtei să observe înscrisurile depuse la dosarul cauzei
Incheiere de sedinta din 31.05.2022Amână cauza la data de 31.05.2022, pentru a se observa poziţia procesuală a mo?tenitorilor reclamantului şi faţă de lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 19.04.2022TERMEN PRESCHIMBAT LA DATA DE 08.03.2022, PRIN ÎNCHEIEREA DE ŞEDINŢĂ DIN DATA DE 22.02.2022
Amână cauza la data de 19.04.2022,pentru a se introduce în cauză şi a se cita moştenitorii reclamantului D*** D**, cu men?iunea de a-şi exprima poziţia procesuală privind cererea de chemare în judecată
Incheiere de sedinta din 08.03.2022Admite cererea privind preschimbarea termenului de judecată, formulată de pârâta B****** M**** A****. Preschimba termenul de judecată din data de 22.03.2022, pentru data de 08.03.2022, pentru când se vor cita părţile. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 22.02.2022.
Incheiere de sedinta din 22.02.2022Amână cauza la data de 22.03.2022, faţă de lipsa raportului de expertiză şi pentru a se depune la dosarul cauzei certificatul de deces şi certificatul de moştenitori ale reclamantului, în vederea introducerii în cauză a mo?tenitorilor reclamantului D*** D**
Incheiere de sedinta din 25.01.2022Amână cauza la data de 25.01.2022, faţă de lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 07.12.2021Amână cauza la data de 07.12.2021 faţă de lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 26.10.2021Amână cauza la data de 26.10.2021 faţă de lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 06.07.2021Amână cauza la data de 06.07.2021 faţă de lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 08.06.2021Amână cauza la data de 08.06.2021, pentru a se întocmi şi depune la dosarul cauzei raportul de expertiză
Incheiere de sedinta din 06.04.2021Admite expertului contabil Lăzărescu Mihaela cererea de înlocuire. Desemnează, prin tragere la sorti, expertul tehnic judiciar specialitatea contabilitate Martin Liliana. Admite cererea pârâtei reconventionale B****** M**** A**** privind suplimentarea probatoriului cu înregistrarea video a incidentului din vara anului 2018. Acordă termen la 06.04.2021, ora 12:00. Dispune emiterea unei adrese expertului contabil nou desemnat Martin Liliana pentru a fi înstiintat să efectueze expertiza si să depună la dosar, cu cel putin 10 zile înainte de termenul de judecată, raportul de expertiză. Dispune emiterea unei adrese Biroului Local pentru Expertize Tehnice judiciare şi contabile pentru a se comunica înlocuirea expertului initial desemnat Lăzărescu Mihaela cu Martin Liliana.
Incheiere de sedinta din 16.02.2021Admite cererea de amânare a cauzei din motive medicale. Acordă termen la 16.02.2021 pentru administrarea probatoriului încuviintat părtilor. Dispune citarea martorilor.
Incheiere de sedinta din 15.12.2020Amână judecarea cauzei la data de 15.12.2020, pentru administrare probe.
Incheiere de sedinta din 06.10.2020Încuviintează reclamantului reconventional si pârâtei reconventionale proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriu. Încuviintează pârâtei reconventionale proba cu adresa la ITM Dolj. Dispune emiterea unei adrese către ITM Dolj pentru a comunica dacă D*** D** si Drăgusin Speranta au avut calitatea de angajati ai SC OLTENIA CATERING SRL si/sau AD BEST EVENTS SRL si în ce perioadă. Prorogă dezbaterile cu privire la probele cu expertiza contabilă şi testimonială, solicitate de pârâta reconventională. Acordă termen la 06.10.2020, ora 12:00. Dispune citarea reclamantului reconventional si a pârâtei reconventionale cu mentiunea prezentării personal la interogatoriu. Pune în vedere reclamantului reconventional si pârâtei reconventionale să prezinte la termen interogatoriile propuse a se lua.
Incheiere de sedinta din 28.07.2020Numeste curator pentru intervenienta SC OLTENIA CATERING SRL, din Registrul curatorilor speciali ai Baroului Dolj, pozitia 28, pe avocat Ciolacu-Olteanu Vasile-Daniel Stabileste onorariu curator în cuantum de 1000 lei în sarcina ambelor părti, respectiv 500 lei în sarcina reclamantului si 500 lei în sarcina pârâtei. Pune în vedere atât reclamantului precum şi pârâtei să depună la dosar dovada achitării onorariului pentru curator. Admite cererea reclamantului de amânare a cauzei pentru observarea precizărilor formulate de pârâtă. Acordă termen la 28.07.2020, ora 12:00, Sala 4. Dispune citarea intervenientei Oltenia Catering SRL, prin curator avocat Ciolacu-Olteanu Vasile-Daniel, reclamantul şi pârâta luând termenul în cunostintă.
Incheiere de sedinta din 30.06.2020Suspendat de drept în baza art. 42 alin. 6 din Decretul privind instituirea stării de urgentă pe teritoriul României.
Acordă termen la 24.03.2020. Dispune citarea părtilor, pârâta reconventională cu copia întâmpinării formulate de reclamantul reconventional D*** D** şi cu mentiunea de a timbra cererea reconventionala cu taxa de timbru în cuantum de 100 lei.
Incheiere de sedinta din 25.02.2020