C***** B**** P*** P*****
PetentT**** R***** A********
IntimatÎn baza art. 9 alin. (1), (3) şi (5) şi art. 391 alin. (1) şi (2), ambele din O.G. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, admite sesizarea formulată de reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA BREBU, prin primar în contradictoriu cu pârâtul T**** R***** A********. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale de 300 lei aplicată pârâtului prin procesul-verbal de contravenţie seria PPHY nr. 0089002/24.08.2018 emis de agent constatator din cadrul Postului de Poliţie Telega cu sancţiunea prestării unor activităţi în folosul comunităţii în domeniul serviciilor publice, pentru întreţinerea locurilor de agrement, a parcurilor ?i a drumurilor, păstrarea cură?eniei ?i igienizarea localită?ii, desfă?urarea de activită?i în folosul căminelor pentru copii ?i bătrâni, al orfelinatelor, cre?elor, grădini?elor, ?colilor, spitalelor ?i al altor a?ezăminte social-culturale, pe o durată de 10 ore, la dispoziţia comunei Brebu, judeţul Prahova, în domeniile prevăzute de Hotărârea nr. 18/28.03.2011, emisă de Consiliul Local Brebu. Hotărârea este supusă apelului, în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul şi motivele de apel se depun la Judecătoria Câmpina, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 10.01.2020.
Hotarare 46/2020 din 10.01.2020