I******* V******
PetentI***** H********
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de către petentul I******* V******, în contradictoriu cu INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN HUNEDOARA,ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune, în caz de exercitare la Judecătoria Deva. Pronun?ată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 11.04.2019.
Hotarare 689/2019 din 11.04.2019Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 Cod proc. civilă urmează a amâna pronunţarea la data de 11.04.2019, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.03.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.03.2019în vederea efectuării unei adrese la intimat pentru a i se solicita să comunice fişa de cazier contravenţional a petentului,
Incheiere de sedinta din 07.03.2019