P****** R***** M******
Apelant ReclamantP****** S******** C******
Apelant ReclamantB** G**** S****** G******* S* B******** - P*** R***** L****
Apelant PârâtB** G**** S****** G******* S* S****** - P*** R***** L****
Intimat PârâtRespinge, ca neîntemeiat, apelul formulat de apelanta- pârâtă BRD GROUPE SOCIETE GENERALE SA în contradictoriu cu intimaţii-reclaman?i P****** R***** M****** şi P****** S******** C******. Admite apelul formulat de apelan?ii-reclaman?i P****** R***** M****** şi P****** S******** C****** în contradictoriu cu intimata-pârâtă BRD GROUPE SOCIETE GENERALE SA. Schimbă, în parte, hotărârea civilă nr. 3271/30.10.2018, pronunţată de Judecătoria Suceava, în dosarul nr. 8403/314/2017 în sensul că: Constată caracterul abuziv al clauzei cuprinse la art. 9 teza 1 din Condiţiile particulare ale Contractului de credit nr. CL 30560103400/29.04.2009 referitor la comisionul de întocmire dosar. Obligă banca la restituirea (în echivalentul în lei la data plăţii) către reclamanţi a sumei încasată cu titlu de comision de întocmire dosar, cu dobânda legală calculată de la data perceperii comisionului şi până la plata efectivă a acestuia. Obligă pârâta la plata către reclaman?i a sumei de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată de la fond. Obligă intimata-pârâtă la plata către apelan?ii-reclaman?i a sumei de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată din apel. Cu drept de recurs, care se depune la Tribunalul Suceava, în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, azi, 12.06.2019.
Hotarare 538/2019 din 12.06.2019Amână pronunţarea pentru data de 12.06.2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 5.06.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.06.2019Amână pronunţarea pentru data de 5.06.2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.05.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.05.2019