D********* – A************ J******** A F********* P****** I***
IntimatŞ******** C*********
ApelantC******* E*******
ApelantAdmite apelul declarat de Ş******** C********* împotriva sentinţei nr. 1841/ 2018 din 5.12.2018, pronunţată de Tribunalul Iaşi - Secţia II Civilă -Faliment, hotărâre pe care o anulează în parte. Rejudecând cauza, respinge acţiunea formulată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi- AJFP Iaşi în contradictoriu cu pârâtul Ş******** C*********. Admite apelul declarat de C******* E******* împotriva sentinţei nr. 1841/ 2018 din 5.12.2018, pronunţată de Tribunalul Iaşi - Secţia II Civilă -Faliment, hotărâre pe care o schimbă în parte şi, în consecinţă: Respinge acţiunea formulată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi- AJFP Iaşi în contradictoriu cu pârâta C******* E*******. Definitivă. Pronunţată azi, 12 iunie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei.
Hotarare 325/2019 din 12.06.2019Amână pronunţarea la data de 12 iunie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.05.2019Admite proba cu înscrisuri solicitată de către apărătorul ales apelanţilor ca fiind utilă cauzei. Acordă termen la data de 29.05.2019, pentru a se comunica duplicatul înscrisurilor depuse la dosar de către apărătorul ales al apelanţilor intimatei, spre luare la cunoştinţă; Pune în vedere apărătorului ales al apelanţilor să facă dovada domiciliului apelantei C******* E******* la data introducerii cererii.
Incheiere de sedinta din 03.04.2019