D******* G******* R******** A F********* P****** B********* Î* R************ A************* S********* 2 A F********* P******
ContestatorS* A******* S**** S**
IntimatRespinge, ca neîntemeiată, contestaţia creditorului bugetar Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Bucureşti, în contradictoriu cu administratorul judiciar CII Iorgulescu Gabriel al debitorului Arinalex Style S.R.L. ?i cu creditorii acestui debitor, împotriva hotărârii adunării creditorilor din data de 21 octombrie 2019, publicată în Buletinul procedurilor de insolvenţă nr. 20049/23.10.2019. Executorie. Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată azi, 23 decembrie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 7490/2019 din 23.12.2019Amâna pronunţarea pentru data de 23.12.2019 Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.12.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.12.2019Amâna pronunţarea la data de 16.12.2019. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.12.2019