Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Decizia: 01.09.2020 Admite apelul formulat de apelantul Mihai Valentin, în contradictoriu cu intimata BANCA COMERCIALA ROMANA SA, împotriva Sentinţei civile nr. 3275 din data de 22.03.2019, pronunţată de Judecătoria Constanţa, în Dosar nr. 845/212/2018. Schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul că: Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul Mihai Valentin în contradictoriu cu pârâta BANCA COMERCIALA ROMANA SA. Constată caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei de la pct. 9 lit. b din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 4 din 07.11.2007, în ceea ce priveşte comisionul de acordare credit de 0,95 % flat. Constată caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei de la pct. 9 lit. f din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 4 din 07.11.2007, în ceea ce priveşte comisionul de urmărire riscuri de 124 lei lunar. Obligă pârâta FIRST BANK SA la restituirea către reclamant a sumelor achitate de acesta cu titlu de comision de acordare credit şi comision de urmărire riscuri şi a dobânzii legale aferente acestora calculată de la data achitării fiecărei sume şi până la data restituirii. Constată că art. 5 şi 7 din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 4 din 07.11.2007, aşa cum acesta este detaliat în art. 2.10.a. din Condiţiile generale de creditare – anexă la contractul de credit bancar, privind dobânda, în partea privind dobânda de referinţă variabilă, constituie clauză abuzivă în sensul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 şi constată nulitatea absolută parţială a clauzei privind dobânda, în partea privind dobânda de referinţă variabilă, precum şi a oricărei alte clauze care permite Băncii să modifice unilateral cuantumul dobânzii. Obligă pârâta să restituie reclamantului sumele de bani achitate de aceştia cu titlu de dobândă în plus faţă de valoarea dobânzii consemnată în cuprinsul graficului de rambursare emis iniţial în temeiul Contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 4 din 07.11.2007, de la data încheierii acestuia şi până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi a dobânzii legale aferente acestor sume calculată de la data achitării fiecărei sume şi până la data restituirii. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 01.09.2020.
Hotarare 732/2020 din 01.09.2020AP 1.09.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.08.2020AP 18.08.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.08.2020Constată suspendarea de drept a judecăţii în conformitate cu prevederile art. 42 alin. 6 din Decretul nr. 195/2020
Incheiere suspendare din 15.04.2020T: 15.04.2020-pentru a se lua cunoştinţă de cererea de apel
Incheiere de sedinta din 27.02.2020