B*** A*** I***
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul BUDE ALIN ION, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 din Codul penal şi a art. 43 alin. 5 din Codul penal, la pedeapsa de: - 1 an şi 8 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie, potrivit art. 60 din Codul penal. În baza art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art.68 alin.1 lit.c Cod penal. În baza art.65 alin.1 şi 3 raportat la art.66 alin.1 lit. a) şi b) C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată. În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 1400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.03.2020.
Hotarare 282/2020 din 10.03.2020amână pronunţarea la data de 10.03.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.03.2020Având în vedere că judecătorii din cadrul Judecătoriei Satu Mare, în urma adunării generale a Judecătorilor, convocată în temeiul art. 17 al. 2 din ROI, aprobat prin Hotărârea nr. 2 din 23.01.2020 şi grefierii din cadrul Judecătoriei Satu Mare, în urma adunării generale a personalului auxiliar de specialitate din instanţe şi parchete din raza Curţii de Apel Oradea din data de 23.01.2020, au declan?at, începând cu data de 27.01.2020, forma de protest constând în suspendarea activită?ii de judecată, pe durată nedeterminată, cu excep?ia cazurilor urgente, constată că această cauză nu se circumscrie acestui caracter, sens în care stabile?te nou termen în cauză la data de 03.03.2020
Incheiere de sedinta din 04.02.2020Având în vedere cererea formulată de către reprezentantul parchetului şi prevederile art. 374 al. 8 c. proc. pen. , dispune readministrarea probei cu martori, sens în care martorii propu?i prin Rechizitoriu se vor cita de la adrese indicate în actul de sesizare.
Incheiere de sedinta din 07.01.2020Considerând prezenţa inculpatului necesară în faţa instanţei, va acorda un nou termen de judecată pentru care inculpatul se va cita cu mandat de aducere, conform art. 364 al. 5 CPP. Se va emite adresă către ANP şi IGPR pentru a se verifica dacă inculpatul nu figurează încarcerat în una din unităţile penitenciar sau arest din ţară. Dispune emiterea unei alerte în sistemul SIS şi SINS.
Incheiere de sedinta din 19.11.2019