C******* N******** P**** R***** S*
ReclamantC***** M******** -**** P*****
PârâtRespinge cererea formulată de reclamanta C******* N******** P**** R***** S* în contradictoriu cu pârâta UAT Comuna Mărgineni. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, cale de atac care se depune la Tribunalul Bacău, secţia a II a civilă şi de contencios administrativ. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 25.11.2020.
Hotarare 667/2020 din 25.11.2020Amână pronunţarea la data de 25.11.2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, AZI, 11.11.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.11.2020În temeiul art. 413 alin. 1 pct. 1 Cod proc.civ., suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 2827/110/2018 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.01.2020.
Incheiere suspendare din 15.01.2020Disjunge primul capăt de cerere vizând inopozabilitatea Deciziei de impunere nr. 40/11.10.2018 şi a înştiinţării de plată nr. 1512/11.10.2018 emise de Primarul Comunei Mărgineni şi dispune înregistrarea unui dosar separat având ca obiect acest capăt de cerere. Declină soluţionarea cauzei având ca obiect inopozabilitatea Deciziei de impunere nr. 40/11.10.2018 şi a înştiinţării de plată nr. 1512/11.10.2018 emise de Primarul Comunei Mărgineni în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti. Reţine competenţa de soluţionare a capătului de cerere având ca obiect anularea Dispoziţiei nr. 208/2018 şi a deciziei de impunere nr. 40/11.10.2018 precum şi a înscrisului intitulat Înştiinţare de plată şi exonerarea reclamantei de la plata taxei pe clădire şi a accesoriilor potrivit deciziei de impunere contestate. Admite excepţia conexităţii. Dispune conexarea dosarului nr. 3431/110/2018 al Tribunalului Bacău la dosarul nr. 2827/110/2018 al Tribunalului Bacău. Fără cale de atac în ce priveşte declinarea de competenţă pentru primul capăt de cerere. Cu cale de atac odată cu fondul în ce priveşte soluţia asupra conexităţii. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.04.2019.
Incheiere finala dezinvestire 38/2019 din 03.04.2019