S********* D* P******** A E******* E******** I* H************ H************* S*
ReclamantA************ N******** A**** R*****
PârâtA************ B******* D* A** B****
PârâtAdmite excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Timiş – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, invocată din oficiu. Declină competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta SOCIETATEA DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE ÎN HIDROCENTRALE HIDROELECTRICA SA în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ APELE ROMÂNE şi ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE APĂ BANAT, având ca obiect anulare act administrativ, în favoarea Tribunalului Bucureşti – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Constată ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Timiş – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal şi Tribunalul Bucureşti – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Suspenda din oficiu judecata cauzei. Înaintează dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 19.12.2019.
Hotarare 1452/2019 din 19.12.2019Pentru citarea reclamantului în vederea depunerii actului de înfiinţare a societăţii şi statutul
Incheiere de sedinta din 28.11.2019