M************ A*****
InculpatS* E***** C********* P*** R**** L**** A******** A******** E****
Parte vătămatăÎn baza art. 396 alin.1, 2 şi 10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul Mihalachioaia Adrian, recidivist, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev, de art. 228 alin.1 Cod penal, art. 229 alin. 1 lit. b, d Cod penal, cu aplic. art. 41 rap. la art. art. 43 alin. 5 Cod penal, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin.1 lit. c Cod penal. În baza art. 65 alin. (1) şi (3) raportat la art.66 alin.1 lit. a), b) C. pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată. Constată că infracţiunea dedusă judecăţii se află în concurs real cu infrac?iunile cu privire la care inculpatul a fost condamnat definitiv conform sentinţei penale nr. 673 din 02.10.2018 în dosarul nr. 3688/270/2017 a Judecătoriei Oneşti definitivă prin neapelare la data de 16.11.2018. Dispune repunerea în individualitatea lor pedepsele componente ale pedepsei rezultante de 1 an şi 4 luni închisoare, dispusă prin sentinţa penală nr. 673 din 02.10.2018 în dosarul nr. 3688/270/2017 a Judecătoriei Oneşti definitivă prin neapelare la data de 16.11.2018., respectiv: - 1 an închisoare; - 1 an închisoare. În temeiul art. 38 alin. 2 C.pen. rap. la art. 39 alin. 1 lit. b C.pen, contopeşte pedeapsa stabilită pentru fapta ce face obiectul prezentei cauze cu cele două pedepse stabilite prin sentinţa penală amintită, aplică pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 8 luni închisoare, reprezentând un spor de o treime din celelalte pedepse, urmând a stabili în sarcina inculpatului pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 2 luni închisoare, în regim de detenţie. În temeiul art. 45 alin. 3 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege) pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei, conform art. 68 lit. c Cod penal. În temeiul art. 45 alin. 5 Cod penal, cu aplicarea art. 45 alin. 3 Cod penal, aplică petentului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 404 alin. 4 C.proc.pen., raportat la art. 72 alin. 1 C.pen., coroborat cu art. 40 alin. 3 C.pen., deduce din pedeapsa pronunţată perioada executată, de la data de 14.11.2018 la data de 10.09.2019. În baza art. 45 alin. 4 Cod penal, deduce pedeapsa complementară executată de la data de 10.09.2019 la zi. Constată că nu există constituire de parte civilă în dosar. În temeiul art. 112 alin. 1 lit. e şi alin. 5 Cod penal, dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 1.000 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase persoanei vătămate E-Xand Consulting SRL. În temeiul art. 272 alin. 2 C. proc. pen. dispune virarea din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 1495 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu. În temeiul art. 274 alin. 1 CPP, obligă inculpatul la plata sumei de 1.000 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31.01.2020.
Hotarare 320/2020 din 31.01.2020Amână pronun?area la data de 31.01.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.01.2020Amână pronun?area la data de 21.01.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.01.2020Amână cauza la data de 07.01.2020.
Incheiere de sedinta din 19.11.2019Amână cauza la data de 19.11.2019.
Incheiere de sedinta din 22.10.2019Amână cauza la data de 22.10.2019.
Incheiere de sedinta din 10.09.2019Amână cauza la data de 10.09.2019.
Incheiere de sedinta din 18.06.2019