B**** C*******
PetentI** M********
IntimatP******* V***** I**
IntervenientC*** I********
IntervenientE******
IntervenientAdmite, în parte, plângerea contravenţională formulată de petentul B**** C******* în contradictoriu cu intimatul I** M******** şi intervenienţii forţaţi P******* V***** I**, C*** I******** şi E******. Anulează, în parte, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PMHX nr. 0272235 din data de 12.08.2019, în ceea ce priveşte contravenţia prev. de art. 100 alin. (1) pct. 10 din OUG nr. 195/2002 şi exonerează petentul de executarea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 580 lei, aplicată pentru această faptă. Menţine, în rest, procesul-verbal seria PMHX nr. 0272235 din data de 12.08.2019 ca legal şi temeinic. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Dr.-Tr. Severin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 09.11.2020.
Hotarare 2865/2020 din 09.11.2020Amână pronunţarea la data de 09.11.2020, pentru când pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 26.10.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.10.2020Amână pronunţarea la data de 26.10.2020 urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.10.2020Continuă administrarea probelor. Se emite mandat de aducere pe numele martorului lipsă.
Incheiere de sedinta din 29.07.2020Amână cauza la data de 29.07.2020 în vederea audierii martorilor Scurtu Constantin şi Trusculescu Daniel Marius.
Incheiere de sedinta din 17.06.2020Suspendat începând cu data de 16.03.2020 în temeiul Decretului nr. 195/2020 al Preşedintelui României privind instituirea stării de urgen?ă pe teritoriul României şi a Hotărârii nr.10/19.03.2020 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Craiova.
Amână judecarea cauzei la data de 08.04.2020 în baza Hotărârii nr. 2 din data de 22.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin precum şi Hotărârea nr. 4 din data de 07.02.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin
Incheiere de sedinta din 19.02.2020Amână cauza la data de 19.02.2020 în vederea audierii martorilor Chilimeat Marioara şi Scurtu Constantin.
Incheiere de sedinta din 08.01.2020Amână cauza la data de 08.01.2020 pentru când. Dispune introducerea în cauză a numitului P******* V***** I** şi a societăţilor de asigurări C*** I******** şi E******.
Incheiere de sedinta din 30.10.2019