T***** S****
InculpatÎn baza art.396 al.2 şi 10 cod procedură penală, condamnă pe inculpatul T (fost S ) S , la pedepsele de: - 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art.335 alin.1 cod penal. - 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de art.323 teza I cod penal. În baza art.38 al.1 cod penal constată că faptele mai sus amintite au fost săvârşite în concurs real şi conform 39 al.1 lit.b cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare pe care o sporeşte cu 1 lună închisoare ( o treime din cealaltă pedeapsă aplicată) în final pedeapsa rezultantă fiind de 9 luni închisoare. În baza art.91 cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În temeiul art.93 al.1 cod penal obligă inculpatul T (fost S ) S ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj-Napoca, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b din Codul penal impune inculpatului următoarea obligaţie: - să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Cluj sau în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art.93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei mun. Câmpia Turzii/ Primăriei mun. Turda în condiţiile Legii 253/2013. În temeiul art. 404, alin. 2 din Codul de procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal privind revocarea executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art.404 al.4 lit.g, art.25 al.3 cod procedură penală dispune desfiinţarea permisului de conducere falsificat SAVA9703319S99XX46 emis pe numele inculpatului T (fost S ) S ( fila 32 d.u.p.). În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică din data de 27.11.2019.
Hotarare 546/2019 din 27.11.2019