T****** R***** I*****
ReclamantT**** C**** C****** S*
PârâtRespinge cererea formulată de reclamantul TEOHARI RĂZVAN în contradictoriu cu pârâtul TERMOCALOR CONFORT SA ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare la Tribunalul Argeş; apelul se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15.02.2021
Hotarare 984/2021 din 15.02.2021Amână cauza şi acordă termen la data de 15.02.2021, sala 2, completul C1-3L, ora 08:30, pentru imposibilitate obiectivă de prezentare a apărătorului reclamantei. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei Pronunţată în şedinţa publică de la 14.12.2020.
Incheiere de sedinta din 14.12.2020Admite excepţia necompetenţei funcţionale a completului de judecată, invocată din oficiu. Dispune trimiterea dosarului la departamentul Registratură în vederea efectuării repartizării aleatorii. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi 03.07.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2720/2020 din 03.07.2020Admite cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantului si îi atrage atentia că este singura solicitare de amânare acordată în cauză iar în situatia în care se va mai afla în imposibilitate de prezentare are obligatia de a-si asigura substituire. Mentine obligatiile stabilite în sarcina reclamantului prin încheierea din data de 28.02.2020, sub sanctiunea suspendării cauzei. Amână judecare cauzei si acordă termen la data de 03.07.2020, ora10:20, sala3, complet C5-9 V, pentru când va fi citat reclamantul cu mentiunile dispuse, pârâta având termen în cunostintă conform art. 229 alin.1 C.Pr.Civ. Cu apel odată cu fondul. Pronuntată în sedintă publică, azi 19.06.2020.
Incheiere de sedinta din 19.06.2020Potrivit disp. art. 42 alin. 6 din Decretul Preşedintelui României Nr. 195/16.03.2020 constată suspendată de drept judecata cauzei pe durata stării de urgenţă, urmând ca în termen de 10 zile de la încetarea acestei stări, să fie fixat termen de judecată, cu citarea părţilor.
Incheiere suspendare din 03.04.2020Acordă termen de judecată la data de 03.04.2020, pentru când se citează reclamantul cu următoarele menţiuni: să depună procesul verbal din data de 20.12.2012 cu privire la care face referire în cuprinsul cererii, precum şi contractul de furnizare a energiei termice şi celelalte anexe care nu au fost depuse la dosarul cauzei, să precizeze modul de calcul al sumei de 800 de lei solicitate, precum şi la ce perioadă se referă această sumă şi să depună dovada achitării facturilor. Totodată, se citează pârâta cu menţiunea de a depune contractul de furnizare a energiei termice şi celelalte anexe care nu au fost depuse la dosarul cauzei, precum şi Ordinul ANRSC NR. 483/29.09.2008 şi anexa din facturi. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Februarie 2020.
Incheiere de sedinta din 28.02.2020Acordă termen de judecată la data de 28.02.2020. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 31.01.2020.
Incheiere de sedinta din 31.01.2020În baza Hotărârii nr. 31/23.12.2019 a Colegiului de Conducere prin care s-a dispus desfiinţarea completelor C5-7 S.P. şi C.C. şi C5-8 S.P. şi C.C., având în vedere şi procesul-verbal de repartizare a dosarelor nr. 09/31.12.2019, acest dosar s-a repartizat la completul C5-9V.
Incheiere de sedinta din 31.01.2020