P**** A******** A******* s* P**** A****
IntimatP**** A******** A*******
IntimatP**** A****
IntimatF**** B*** ( F**** P****** B*** R****** S* )
RecurentRespinge, ca neîntemeiată, excep?ia nulită?ii recursului. Admite recursul. Casează în parte decizia recurată. În rejudecare, admite în parte apelul incident promovat de apelanta pârâtă First Bank SA (fostă Piraeus Bank România SA) împotriva sentinţei civile nr.7822/20.10.2017 pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr.8557/299/2017, schimbă în parte sentin?a apelată în sensul că respinge, ca neîntemeiate, ?i capetele de cerere vizând constatarea caracterului abuziv şi a nulită?ii absolute ale clauzei prevăzute de art.1.3 lit. a) din contractul de credit nr. 42140000000031676/12.06.2008 cu privire la comisionul de acordare ?i obligarea pârâtei să restituie reclamanţilor suma de 1.400 CHF (echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plăţii), achitată cu titlu de comision de acordare, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată de la data încasării acestei sume de către pârâtă şi până la data restituirii efective către reclamanţi. Men?ine în rest dispozi?iile sentin?ei amintite ?i ale deciziei recurate. Obligă intima?ii reclaman?i să plătească recurentei First Bank SA (fostă Piraeus Bank România SA) suma de 754 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronun?ată în ?edin?ă publică, azi, în ziua de 11.10.2019.
Hotarare 902/2019 din 11.10.2019