Dosar 8574/55/2019 din 29.05.2019

conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8574/55/2019
Data dosar:
29.05.2019
Instanta:
Judecătoria Arad
Departament:
Sectia penala
Obiect:
conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.11.2020 la ora 10:00

    Complet: P05-2020
  • Condamnare

    În temeiul dispoziţiilor art. 335 alin. 1 Cod penal, condamnă inculpatul O******** I** C****** – pedeapsa de: - 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere; În temeiul dispoziţiilor art. 67 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi i) Cod penal, pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat: - dreptul de a conduce autovehicule. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi i) Cod penal. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 11 noiembrie 2020.

    Hotarare 2024/2020 din 11.11.2020
  • Sedinta din data de 14.10.2020 la ora 10:00

    Complet: P05-2020
  • Amână cauza

    T: 11.11.2020 - pentru repetarea procedurii de citare cu martorii cu mandate de aducere

    Incheiere de sedinta din 14.10.2020
  • Sedinta din data de 16.09.2020 la ora 10:00

    Complet: P05-2020
  • Amână cauza

    T: 14.10.2020 - pentru repetarea procedurii de citare a martorilor cu mandate de aducere

    Incheiere de sedinta din 16.09.2020
  • Sedinta din data de 29.07.2020 la ora 12:00

    Complet: P05-2020
  • Amână cauza

    T: 16.09.2020 - pentru citarea martorilor cu mandate de aducere

    Incheiere de sedinta din 29.07.2020
  • Sedinta din data de 01.07.2020 la ora 11:25

    Complet: P05-2020
  • Amână cauza

    T: 29.07.2020 - pentru citarea martorilor cu mandate de aducere

    Incheiere de sedinta din 01.07.2020
  • Sedinta din data de 21.05.2020 la ora 11:00

    Complet: P05-cc
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol şi fixează termen de judecată la data de 01.07.2020, ora 11:25

    Incheiere de sedinta din 21.05.2020
  • Sedinta din data de 08.04.2020 la ora 08:30

    Complet: P05-2020
  • Termen intermediar

    Suspendă de drept soluţionarea prezentei cauze până la încetarea stării de urgenţă instituită prin Decretul 195/16 martie 2020.

    Incheiere suspendare din 08.04.2020
  • Sedinta din data de 04.03.2020 la ora 08:30

    Complet: P05-2020
  • Amână cauza

    T: 8.04.2020 - pentru citare martor

    Incheiere de sedinta din 04.03.2020
  • Sedinta din data de 29.01.2020 la ora 08:30

    Complet: P05-2020
  • Amână cauza

    T: 04.03.2020 - pentru a da posibilitate inculpatului să se prezinte în faţa instanţei

    Incheiere de sedinta din 29.01.2020
  • Sedinta din data de 11.12.2019 la ora 08:30

    Complet: P05-2019
  • Amână cauza

    T: 29.01.2020 - încuviin?ează cererea formulată de inculpat de amânare a judecării cauzei pentru a-i da posibilitate să-şi angajeze avocat

    Incheiere de sedinta din 11.12.2019
  • Sedinta din data de 06.11.2019 la ora 08:30

    Complet: P05-2019
  • Amână cauza

    T: 11.12.2019 - pentru citarea inculpatului prin afişare la uşa instanţei

    Incheiere de sedinta din 06.11.2019
  • Sedinta din data de 02.10.2019 la ora 08:30

    Complet: P05-2019
  • Amână cauza

    T: 6.11.2019 - pentru citarea inculpatului cu mandat de aducere

    Incheiere de sedinta din 02.10.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD