G****** R* A*********
InculpatA******* N*******
Persoana vătămatăA******* M* N*******
InculpatS******* J******* D* U****** ,*********** B*******
Parte civilăAdmite sesizarea din oficiu. În temeiul art.362 alin.2, 208 alin.2 rap. la art.207 alin.4 din Codul de procedură penală, menţine măsura arestării preventive a inculpatului Grumeza Alin-Petru, aflat în Penitenciarul Botoşani, măsură dispusă prin încheierea nr. 19 din 21.03.2019 a Tribunalului Boto?ani fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 8/UP/21.03.2019, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă de omor”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 32 rap. la art. 188 alin. 1,2 Cod penal, urmând ca în termen de 60 zile instanţa să verifice dacă subzistă temeiurile ce au determinat luarea măsurii. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 313 lei onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru acest termen, se va avansa Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 septembrie 2019.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata50/2019 din 10.09.2019