M***** I*** L*****
ApelantAdmite cererea de abţinere formulată de doamna judecător A.M.L şi în consecinţă: Încuviinţează abţinerea doamnei judecător A.M.L de la soluţionarea cauzei ce face obiectul dosarului nr. 8582/306/2018/a1.1 al Tribunalului Sibiu. Nu este supusă niciunei căi de atac. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24.09.2019. În baza art. 152 Cod procedură civilă, califică motivele din cadrul cererii de reexaminare vizând încălcarea dispoziţiilor art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992 ca fiind recurs împotriva încheierii din data de 12.09.2019 pronunţată în dosarul nr. 8582/306/2018/a1 al Tribunalului Sibiu prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Trimite cererea de recurs la registratura instanţei în vederea înaintării în calea de atac. Respinge cererea de reexaminare împotriva încheierii privind ajutorul public judiciar pronunţată în data de 12.09.2019 în dosarul nr. 8582/306/2018/a1 al Tribunalului Sibiu, formulată de petentul M***** I*** L*****. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24.09.2019.
Incheiere finala dezinvestire din 24.09.2019