M******** V******* B*****
InculpatÎn baza art. 336 alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul M******** V******* B*****, la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În temeiul art. 91 alin 1 C.pen., suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatului M******** V******* B*****, pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 C.pen. În baza art. 93 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. c) C.pen., impune inculpatului M******** V******* B*****, pe durata termenului de supraveghere, obligaţia de a se supune măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală în cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog. În baza art. 93 alin. 3 C.pen., inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile în cadrul uneia dintre următoarele instituţii: Administra?ia Domeniului Public Bucure?ti - Sector I sau Direc?ia Generală de Asisten?ă Socială ?i Protec?ia Copilului Sector I, la alegerea consilierului de probaţiune. În baza art. 404 alin. 2 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 93 alin. 5 C.pen. şi cu privire la dispoziţiile art. 96 C.pen. privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 94 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti. În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen., obligă inculpatul M******** V******* B***** la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 800 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.10.2019.
Hotarare 499/2019 din 15.10.2019Amână pronunţarea la data de 15.10.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.10.2019Amână pronunţarea la data de 14.10.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.10.2019Amână pronunţarea la data de 11.10.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.10.2019dosar repartizat ciclic la completul C 4 conform HCC 8/2019 şi p.v. nr. 57/04.09.2019 - se menţine termenul de judecată din 24.09.2019
Amână pronunţarea la data de 01.10.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.09.2019