Dosar 8661/314/2019 din 03.09.2019

tulburarea ordinii şi liniştii publice (art.371 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8661/314/2019
Data dosar:
03.09.2019
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
tulburarea ordinii şi liniştii publice (art.371 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.03.2020 la ora 8:30

    Complet: C27
  • Soluţionare

    I. În temeiul art. 396 alin. 1, 6 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1) lit. i procedură penală, dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul GRĂDINARIU VIOREL, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 371 Cod penal. II. Condamnă pe inculpatul GRĂDINARIU VIOREL, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de inducere în eroare a organelor judiciare, prevăzută de art. 268 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă săvârşită la data de 14.08.2015). În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte termen de supraveghere de 2 (doi) ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Suceava sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii cadrul Primăriei Municipiului Suceava sau în cadrul DGASPC Suceava, pe o perioadă de 80 de zile, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Suceava. În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, cu referire la art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind situa?iile care atrag revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvâr?irea unei noi infrac?iuni în termenul de supraveghere ?i neîndeplinirea cu rea-credin?ă a măsurilor, obliga?iilor de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre. Potrivit art. 397 alin. 1 Cod procedură penală cu referire la art. 25 Cod procedură penală, raportat la art. 1349 alin. 1 şi 2 din Codul civil admite în parte acţiunea civilă şi obligă inculpatul Grădinariu Viorel să plătească păr?ii civile G**** P**** suma de 500 euro, reprezentând daune morale. În temeiul art. 276 alin. 1, 2 Cod procedură penală, obligă inculpatul Grădinariu Viorel la plata către partea civilă G**** P**** a sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare făcute de aceasta, reprezentând onorariul avocatului ales. În temeiul art. 272 din Cod de procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu (avocat Vasiloschi Mihai), în sumă de 1495 lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Suceava. Potrivit art. 274 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul Grădinariu Viorel la plata sumei de 1300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 1000 lei este aferentă urmăririi penale. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 12.03.2020.

    Hotarare 185/2020 din 12.03.2020
  • Sedinta din data de 11.03.2020 la ora 8:30

    Complet: C27
  • Amână cauza

    Amână pronun?area cauzei la data de 12.03.2020. Pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 11.03.2020.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.03.2020
  • Sedinta din data de 03.03.2020 la ora 8:30

    Complet: C27
  • Amână cauza

    Amână pronun?area cauzei la data de 11.03.2020. Pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 03.03.2020.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.03.2020
  • Sedinta din data de 17.02.2020 la ora 8:30

    Complet: C27
  • Amână cauza

    Amână pronun?area cauzei la data de 03.03.2020. Pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 17.02.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.02.2020
  • Sedinta din data de 20.01.2020 la ora 8:30

    Complet: C27
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 20.01.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD