R****** S**
ReclamantB***** P*** F*****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta S.C. Redoxim S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul B***** P*** F*****, având ca obiect actiune în răspundere contractuală şi în consecinţă: Obligă pârâtul la plată către reclamantă a sumei de 44.444,98 lei, reprezentând contravaloare facturi neachitate. Obligă pârâtul să achite reclamantei cheltuieli de judecată de 1.938,34 lei, reprezentând taxa judiciară. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria Ineu. Pronunţată azi 27.11.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 771/2019 din 27.11.2019Amână pronunţarea pentru data de 27.11.2016, când pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din 20 noiembrie 2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.11.2019pentru ca reclamanta să prezinte înscrisurile reprezentând facturi, în original, sub sancţiunea de a nu se avea în vedere aceste înscrisuri la soluţionarea cauzei, conform art. 292 alin. 2 Cod procedură civilă, T.20.11.2019
Incheiere de sedinta din 16.10.2019T.16.10.2019 Acordă un nou termen pentru când se va cita reclamanta cu men?iunea să indice în scris, în mod detailat de unde provine suma de 44.444,98 ron şi să anexeze înscrisurile doveditoare certificate pentru conformitate cu originalul sub sancţiunea suspendării cauzei, prev. de art. 242 Cod procedură civilă, în cazul nedepunerii acestora.
Incheiere de sedinta din 11.09.2019pentru când pârâtul să-şi angajeze un apărător şi să-şi pregătească apărarea, T.11.09.2019
Incheiere de sedinta din 26.06.2019