O**** G*******
InculpatÎn baza art.334 al.3 Cod penal cu aplicarea art.396 al.2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul O**** G*******, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie şi conducerea unui vehicul neînmatriculat. În baza art.335 al.2 Cod penal cu aplicarea art.396 al.2 ?i 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul O**** G******* la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. În baza art.336 al.1 Cod penal cu aplicarea art.396 al.2 ?i 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul O**** G******* la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În baza art.38 al.2, art.39 al.1 lit.b Cod penal, aplică inculpatului O**** G******* pedeapsa cea mai grea (1 an închisoare), la care se va adaugă un spor de 4 luni, reprezentând 1/3 din cuantumul celorlalte pedepse de 6 luni şi 6 luni închisoare, pedeapsa rezultantă principală fiind astfel de 1 an şi 4 luni închisoare. În baza art.91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani în condiţiile art.92 Cod penal, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 al.1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul O**** G******* trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere : a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Covasna la datele fixate de acesta. b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa. c) să anunţe în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea. d) să comunice schimbarea locului de muncă. e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacele sale de existenţă. În baza art.93 al.2 lit. b Cod penal pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Covasna sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art.93 al.3 Cod penal pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile în cadrul Primăriei comunei Dobârlău, judeţul Covasna sau în cadrul Primăriei oraşului Întorsura Buzăului, judeţul Covasna. În baza art.91 al.4 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.96 alin.1 Cod penal referitoare la revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere în situaţia în care cu rea credinţă nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege. În baza art. 274 al. 1 Cod de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 970 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25 februarie 2020.
Hotarare 9/2020 din 25.02.2020În baza art.375 Cod procedură penală admite cererea inculpatului ca judecata să se facă potrivit procedurii recunoaşterii în temeiul probelor administrate în cursul urmării penale, probe ce nu au fost contestate. Admite cererea formulată de apărătorul ales al inculpatului privind întocmirea unui raport de evaluare pe seama inculpatului. Se emite adresă către Serviciul de Probaţiune Covasna pentru a se solicita întocmirea unui raport de evaluare pe seama inculpatului.
Incheiere de sedinta din 28.01.2020