M********* P****************** I******* Ş* T***
ReclamantI******* ( f**** L******* C******
PârâtIa act de renunţarea la judecarea cererii de valoare redusă privind pe reclamantul MUNICIPIUL PETROŞANI – SERVICIUL IMPOZITE ŞI TAXE,..., în contradictoriu cu pârâta IORDACHE (fostă LUPSOIU) CAMELIA ... Cu drept de recurs, în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Petro?ani. Pronunţată astăzi, 16.06.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu2502/2020 din 16.06.2020În baza art. 42 alin.6 al Decretului Preşedintelui României nr. 195/2020 şi a Hotărârii Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Alba Iulia nr. 24/18.03.2020, se suspendă de drept prezenta cauză, urmând ca, în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, instanţa să ia măsuri în vederea fixării termenului de judecată.
Încuviinţeze pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Emite o adresă către adresă către către Municipiul Petrosani, prin Primar, prin care i se solicită să depună actul adiţional la contractul de închiriere nr. 36/14.04.2007, potrivit art. 2 din contract, sau a unei eventuale relocaţiuni. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 31.03.2020, complet C X civil, ora 13:00, camera de consiliu, pentru când se citează pârâta, reclamantul având termen în cunoştinţă conform art. 229 alin. 1 C.pr.civ. Pronunţată în cameră de consiliu, azi, 03.03.2020.
Incheiere de sedinta din 03.03.2020Citează pârâta cu menţiunea de a depune formularul de răspuns, completat corespunzător, în termen de 30 de zile de la data comunicării, precum şi copii de pe înscrisurile pe care înţelege să le folosească în apărare, sau că poate să răspundă prin orice alte mijloace adecvate, fără utilizarea formularului de răspuns. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 03.03.2020, complet C X civil, ora 13:00, camera de consiliu, pentru când reclamantul are termen în cunoştinţă conform art. 229 alin. 1 C.pr.civ. Pronunţată în cameră de consiliu azi, 28.01.2020.
Incheiere de sedinta din 28.01.2020Modificarea parametrilor Ecris cu privire la numele pârâtei, respectiv se va trece numele pârâtei ca fiind Iordache Camelia ( fostă Lupsoiu). Amână judecata cauzei şi fixează termen la data de 28.01.2020, pentru când se va cita pârâta cu copia cererii de chemare în judecată şi a actelor anexate, de la adresa rezultată în urma verificărilor efectuate în baza de date a DEPABD, cu menţiunea că, are obligaţia de a depune sau trimite formularul de răspuns completat corespunzător, în termen de 30 zile de la data primirii prezentei comunicări, precum şi copii de pe înscrisurile pe care înţelege să le folosească în apărare. Totodată i se va aduce la cunoştinţă că poate răspunde prin orice alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns. . Reclamanta are termen în cunoştinţă potrivit disp.art.229 al.1 C.pr.civilă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 10.12.2019.
Incheiere de sedinta din 10.12.2019