H***** M**** I****
InculpatÎn baza art. art. 336 al.1 Cod penal, cu aplic art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul H***** M**** I**** , pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului,la o pedeapsă de: - 8 luni închisoare. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii de 8 luni închisoare aplicate inculpatului pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 alin.1 Cod penal. În baza art. 93 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, obligă inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a).să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Bihor; b).să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c).să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d).să comunice schimbarea locului de muncă; e).să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin.2 lit. b C.pen., pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului următoarea obligaţie: -să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin.3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile, în cadrul Primăriei Oradea sau DGASPC Oradea. În temeiul art. 94 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e Cod penal se comunică Serviciului de Probaţiune Bihor . În baza art. 404 alin.2 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 96 Cod penal privind consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 02.10.2019.
Hotarare 1135/2019 din 02.10.2019Amână pronun?area pentru 02.10.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.10.2019