M**** R**** M****
InculpatÎn baza art. 346 alin.1 C. proc. pen. constată că Judecătoria Timişoara este competentă în soluţionarea prezentei cauze, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 499/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, cu privire la inculpatul Mirea Rares Mihai, cercetat în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infrac?iunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, faptă prev. ?i ped. de art. 335 al. 1 Cp. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Mirea Rare? Mihai. Dispune comunicarea prezentei încheieri procurorului şi inculpatului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi, 06.05.2019.
Incheierefinalacamerapreliminara din 06.05.2019