A*** I***** I*********
ReclamantB***** V*****
PârâtRespinge, ca neîntemeiată, cererea de atragere a răspunderii pentru intrarea în insolvenţă formulată de reclamanta Alfa Insolv IPURL, în contradictoriu cu pârâtul B***** V*****, fost administrator al debitoarei SC Multibau SRL. Cu drept de apel care se depune la Tribunalul Suceava în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, astăzi, 19.04.2019.
Hotarare 204/2019 din 19.04.2019Amână pronunţarea la 19.04.2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09.04.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.04.2019