Dosar 87/102/2016 din 28.11.2019

asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni (art. 323 C.p.) DISJUNS DIN 14484/320/2013


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 87/102/2016
Data dosar:
28.11.2019
Instanta:
Curtea de Apel Târgu Mureș
Departament:
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie
Obiect:
asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni (art. 323 C.p.) DISJUNS DIN 14484/320/2013
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.10.2020 la ora 8:30

    Complet: C3AP
  • Admis apel

    În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C.proc.pen. admite apelurile formulate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE – D.I.I.C.O.T. – SERVICIUL TERITORIAL TÂRGU MUREŞ şi inculpaţii G.T.şi M.F.împotriva sentinţei penale nr. 68/28.06.2019 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 87/102/2016. Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată şi, rejudecând cauza: Reduce pedeapsa aplicată inculpatului M.F.pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 Cod penal din 1969 cu aplic. art. 5 Cod penal de la 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare la 3 (trei) ani închisoare. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului M.F.pentru săvârşirea infracţiunii falsificare de monede sau alte valori prevăzută şi pedepsită de art. 282 al. 2 Cod penal din 1969 rap. la art. 284 Cod penal din 1969 cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal din 1969 – 48 acte materiale cu aplic. art. 5 Cod penal de la 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare la 3 (trei) ani închisoare. În temeiul art. 33 lit. a) Cod penal din 1969, art. 34 lit. b) Cod penal din 1969 contopeşte cele două pedepse de 3 (trei) ani închisoare cu pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare aplicată inculpatului M.F.prin sentinţa penală nr. 400/5.12.2013 a Judecătoriei Vişeu de Sus, definitivă prin neapelare la data de 6.01.2014, inculpatul M***** F***** urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare. În baza art. 861 al. 2 Cod penal din 1969 rap. la art. 861 al. 2 Cod penal din 1969 dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 (trei) ani închisoare pe un termen de încercare de 7 (şapte) ani, termen stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 862 Cod penal din 1969. În temeiul art. 865 al. 2 Cod penal din 1969 constată că termenul de încercare a început să curgă de la data de 6.01.2014, data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 400/5.12.2013 a Judecătoriei Vişeu de Sus prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, suspendare care a fost anulată prin prezenta sentinţă penală. În temeiul art. 863 al. 1 Cod penal din 1969, pe durata termenului de încercare, se vor impune condamnatului să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Stabileşte Serviciul de probaţiune Maramureş ca organ însărcinat cu supravegherea inculpatului. În baza art. 863 al. 2 Cod penal din 1969 comunică Serviciului de probaţiune Maramureş datele prevăzute la lit. b), c), d). În temeiul art. 864 Cod penal din 1969 se va atrage atenţia inculpatului asupra revocării beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe durata termenului de încercare. În temeiul art. 71 al. 5 C.pen. dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. În baza art. 396 al. 2 Cod procedură penală rap. la art. 282 al. 2 Cod penal din 1969 cu aplic. art. 74 lit. a), b) Cod penal din 1969, art. 76 lit. c) Cod penal din 1969 şi art. 5 Cod penal condamnă pe inculpatul G.T. la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare de monedă sau alte valori. În baza art. 71 Cod penal din 1969 aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, b) Cod penal din 1969. În baza art. 396 al. 2 Cod procedură penală rap. la art. 215 al. 1, 2, 3 Cod penal din 1969 cu aplic. art. 74 lit. a), b) Cod penal din 1969, art. 76 lit. c) Cod penal din 1969 şi art. 5 Cod penal condamnă pe inculpatul G.T.la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna persoanei vătămate G.M.. În baza art. 71 Cod penal din 1969 aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, b) Cod penal din 1969. În baza art. 33 lit. b) Cod penal din 1969, art. 34 lit. b) Cod penal din 1969 contopeşte pedepsele stabilite în sarcina inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 10 (zece) luni închisoare. În baza art. 81 Cod penal din 1969 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 10 luni, stabilit în conformitate cu prevederile art. 82 Cod penal din 1969. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal din 1969 referitoare la revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii de noi infracţiuni. În baza art. 71 al. 5 Cod penal din 1969 suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. În baza art. 396 al. 5 Cod procedură penală rap. la art. 16 lit. b) teza II Cod procedură penală achită pe inculpatul G.M. pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 Cod penal din 1969 cu aplic. art. 5 Cod penal. În baza art. 396 al. 2 Cod procedură penală rap. la art. 282 al. 2 Cod penal din 1969 cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal din 1969 – 4 acte materiale, art. 74 al. 2 Cod penal din 1969, art. 76 lit. c) Cod penal din 1969 şi art. 5 Cod penal condamnă pe inculpatul G.M.la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare de monedă şi alte valori. În baza art. 71 Cod penal din 1969 aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, b) Cod penal din 1969. În baza art. 396 al. 2 Cod procedură penală rap. la art. 215 al. 1, 2, 3 Cod penal din 1969 cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal din 1969 – 4 acte materiale, art. 74 al. 2 Cod penal din 1969, art. 76 lit. c) Cod penal din 1969 şi art. 5 Cod penal condamnă pe inculpatul G.M. la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. În baza art. 71 Cod penal din 1969 aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, b) Cod penal din 1969. În baza art. 33 lit. a), b) Cod penal din 1969, art. 34 lit. b) Cod penal din 1969 contopeşte pedepsele stabilite în sarcina inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) luni închisoare. În baza art. 81 Cod penal din 1969 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 4 luni, stabilit în conformitate cu prevederile art. 82 Cod penal din 1969. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal din 1969 referitoare la revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii de noi infracţiuni. În baza art. 71 al. 5 Cod penal din 1969 suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. Menţine dispoziţiile sentinţei penale atacate privind condamnarea inculpatului M.F., încadrarea juridică a faptelor dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului M.F., aplicarea pedepselor accesorii şi complementare inculpatului M.F., anularea suspendării condiţionate a pedepsei de 2 (doi) ani închisoare aplicată inculpatului M.F. prin sentinţa penală nr. 400/5.12.2013 a Judecătoriei Vişeu de Sus, definitivă prin neapelare la data de 6.01.2014, deducerea duratei măsurilor preventive, măsura de siguranţă a confiscării speciale aplicată inculpatului M.F., sechestrul asigurător asupra bunurilor inculpatului M.F., modul de soluţionare a acţiunii penale cu privire la inculpaţii G.P., cheltuieli judiciare, onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu. În temeiul art. 275 al. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionare apelurilor rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.10.2020.

    Hotarare 404/2020 din 13.10.2020
  • Sedinta din data de 28.09.2020 la ora 14:00

    Complet: C3AP
  • Amână pronunţarea

    pronunţare la 13.10.2020

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.09.2020
  • Sedinta din data de 14.09.2020 la ora 12:30

    Complet: C3AP
  • Amână cauza

    Amana cauza in vederea administrării probatoriului.

    Incheiere de sedinta din 14.09.2020
  • Sedinta din data de 04.08.2020 la ora 12:30

    Complet: C3AP
  • Amână cauza

    Stabileşte termen pe data de 14/09/2020, ora 12:30 pentru administrarea probei testimoniale cu martorii lipsă la acest termen de judecată. Citarea martorilor cu mandat de aducere.

    Incheiere de sedinta din 04.08.2020
  • Sedinta din data de 27.07.2020 la ora 13:00

    Complet: C3AP
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru administrarea probelor incuviintate.

    Incheiere de sedinta din 27.07.2020
  • Sedinta din data de 22.07.2020 la ora 8:30

    Complet: C3AP
  • Amână cauza

    În baza art. 68 Cod procedură penală raportat la art. 64 alin. 4 Cod procedură penală, admite declaraţia de abţinere formulată de doamna judecător I D L.

    Incheiere abtinere din 22.07.2020
  • Sedinta din data de 18.03.2020 la ora 12:00

    Complet: C3AP
  • Termen intermediar

    Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă în baza art. 43 alin.2 din Decretul nr. 195/2020 semnat de Pre?edintele României, privind instituirea stării de urgen?ă pe teritoriul României, fără efectuarea vreunui act de procedură.

  • Sedinta din data de 26.02.2020 la ora 10:00

    Complet: C3AP
  • Amână cauza

    pentru a lămuri situaţia părţilor civile decedate, precum şi a mo?tenitorilor acestora

    Incheiere de sedinta din 26.02.2020
  • Sedinta din data de 05.02.2020 la ora 8:30

    Complet: C3AP
  • Amână cauza

    Amână cauza

    Incheiere de sedinta din 05.02.2020
  • Sedinta din data de 18.12.2019 la ora 8:30

    Complet: C3AP
  • Amână cauza

    se acordă un singur termen la cerere, în vederea pregătirii apărării

    Incheiere de sedinta din 18.12.2019
  • Sedinta din data de 17.12.2019 la ora 8:30

    Complet: C3AP
  • Amână cauza

    Admite declaraţia de abţinere formulată de domnul judecător Aurel Olteanu, de la judecarea cauzei care formează obiectul dosarului nr. 87/102/2016 al Curţii de Apel Târgu Mureş. Constată că domnul judecător A.O. este incompatibil să soluţioneze apelurile declarate de către inculpaţii M.F. şi G.T. împotriva sentinţei penale nr. 68/28.06.2019 pronunţată de Tribunalul Mureş, în dosarul nr. 87/102/2016. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 17 decembrie 2019.

    Incheiere abtinere din 17.12.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD