S*** D**** I************ S**
ContestatorC******** L**** V**** D* J** A* C****** V**** D* J**
IntimatS*** D**** I************ S*** A** J*** L******
ContestatorAdmite în parte contestaţia la executare formulată de contestatoarea S.C. DIEGO INTERNATIONAL S.R.L., în contradictoriu cu intimatul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI VINŢU DE JOS. Anulează în parte actele de executare emise în dosarul execuţional nr. 81/2019 al BEJ Vinersar Maria Daniela pentru ceea ce excede creanţei de 1.500 lei derivată din titlul executoriu reprezentat de Sentinţa administrativă nr. 785/CAF/2018 pronunţată de Tribunalul Alba şi sumei de 645 lei, reprezentând cheltuieli de executare. Dispune întoarcerea executării silite prin obligarea intimatei la plata către contestatoare a sumei de 645 lei. Obligă intimata la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.927,65 lei. Respinge în rest contestaţia, ca neîntemeiată. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria Alba Iulia. Pronunţată azi, data de 29.05.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere finala dezinvestire 834/2020 din 29.05.2020termen preschimbat
Dispune preschimbarea din oficiu a termenului de judecată acordat la data de 03.04.2020. Fixează termen de judecată la data de 29.05.2020, pentru când se citează părţile.
Incheiere de sedinta din 16.03.2020Faţă de cererea de amânare formulată.
Incheiere de sedinta din 06.03.2020Faţă de Hotărârea Adunării Generale nr.2/2020 a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Alba Iulia, privind suspendarea activităţii începând cu data de 23.01.2020.
Incheiere de sedinta din 30.01.2020