B** A*** N** V****
PetentS* P****** M H****** S** C* D*** A*** Î* A*********
CreditorAdmite în parte cererea formulată de Biroul Executorilor Judecătoreşti „ACTA NON VERBA”, privind pe creditoarea S.C. POLARIS M. HOLDING S.R.L., şi pe debitorul Buzatu Nicu. Încuviinţează executarea silită a debitorului Buzatu Nicu, prin toate modalităţile de executare admise de lege, în conformitate cu titlul executoriu reprezentat de Factura Seria TM nr. 962018047113/13.11.2018, pentru suma de 219,54 lei, inclusiv asupra cheluielilor de executare silită şi a titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu. Respinge cererea de încuviinţare a executării silite cu privire la penalităţile de întârziere. Cu drept de apel pentru creditor, în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii, care se va depune la Judecătoria Turnu Măgurele. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.04.2019.
Incheiere de executare silita 542/2019 din 02.04.2019