K***** I***** I********** R* S*
ReclamantP******** E***
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta SC K***** I***** I********** R* S*, în contradictoriu cu pârâtul P******** E***. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a următoarelor sume : 415.87 lei reprezentând contravaloare servicii de telecomunicaţii prestate şi neachitate, suma de 219.04 lei rest de plată pentru terminalul achizitionat cu plata pretului in rate şi suma de 133.94 lei penalităţi de întârziere în cuantum de calculate de creditorul cedent şi înregistrate pe facturile lunare emise spre plată, precum şi obligarea pârâtului la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,5 % pe zi calculate de la data cesiunii(respectiv 29.05.2017) ce curg până la data achitării integrale a debitului. Respinge capătul de cerere avînd ca obiect acordarea despăgubirii în sumă de 956,71 lei pentru încetarea prematură a contractului. Obligă pârâtul la 50 lei cheltuieli de judecată către reclamant. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. În cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se va depune la Judecătoria Arad. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.07.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotararecameraconsiliu6218/2019 din 12.07.2019