D******* G******* R******** A F********* P****** C**********
CreditorS* C***** T*** S**
DebitorP****** O**** I****
LichidatorAdmite cererea privind închiderea procedurii insolvenţei, formulată de lichidatorul judiciar P****** O**** I****, în cadrul procedurii insolvenţei debitoarei CUCINA TACO S.R.L., . Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei. Dispune radierea debitoarei din eviden?ele Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj. Dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a jud. Cluj şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj. Încuviinţează plata onorariului lichidatorului judiciar în cuantum de 5.000 lei + TVA şi plata cheltuielilor de procedură în cuantum de 661,93 lei, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 39 din Legea nr. 85/2014. Descarcă lichidatorul judiciar de îndatoriri şi responsabilităţi. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, apel care se va depune la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 4 decembrie 2020.
Hotarare 1886/2020 din 04.12.2020În vederea citării creditorilor
Incheiere de sedinta din 06.11.2020În vederea soluţionării dosarului asociat a1
Incheiere de sedinta din 18.09.2020Admite cererea administratorului judiciar P****** O**** I**** ?i dispune intrarea în procedura generală a falimentului a debitoarei CUCINA TACO S.R.L., . Desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe P****** O**** I****, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din Legea nr. 85/2014. Stabileşte în favoarea lichidatorului judiciar provizoriu un onorariu provizoriu lunar de 1.000 lei + eventual TVA, plafonat la suma de 5.000 lei + eventual TVA în ipoteza prevăzută art. 117 alin. 1 lit. a) din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă. Dispune dizolvarea societă?ii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. Fixează termenul maxim de predare a gestiunii averii de la debitoare către lichidator, împreună cu lista actelor şi opera?iunilor efectuate după deschiderea procedurii pentru data de 26 iunie 2020. Stabileşte în sarcina administratorului special al debitoarei îndeplinirea obliga?iilor prevăzute de art. 145 alin. 2 lit. e) din Legea nr. 85/2014. Stabileşte termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei în vederea întocmirii tabelului suplimentar, la data de 24 iulie 2020, termen de verificare, întocmire, afi?are şi comunicare a tabelului suplimentar al creanţelor pentru data de 21 august 2020, termenul pentru înregistrarea eventualelor contestaţii împotriva tabelului suplimentar care va fi de 7 zile de la data publicării în BPI a tabelului suplimentar, precum şi termenul de solu?ionare a eventualelor contestaţii şi de întocmire a tabelului definitiv consolidat pentru data de 18 septembrie 2020. Dispune notificarea de către lichidatorul judiciar provizoriu a intrării în faliment a creditorilor notifica?i, debitoarei şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea menţiunii. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi îndeplinirea celorlalte opera?iuni de lichidare. Dispune în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu obligaţia de a întocmi şi publica în BPI rapoarte lunare privind modul de îndeplinire a atribu?iilor sale, cu justificarea tuturor cheltuielilor. Fixează termen pentru examinarea stadiului procedurii insolvenţei debitoarei la data de 18 septembrie 2020, ora 11.00, sala 249. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, apel care va fi depus la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 12 iunie 2020.
Hotarare 641/2020 din 12.06.2020Constată suspendarea de drept în baza art. 63 alin. 11 din anexa la Decretul nr 240/14.04.2020 al Preşedintelui României.
Termen preschimbat conform Hotărârii colegiului de conducere al Tribunalului Specializat Cluj nr. 4 din data de 11 martie 2020
Admite sesizarea din oficiu şi, în consecinţă: Dispune preschimbarea termenului acordat, din data de 20 martie 2020 pentru data de 8 mai 2020, sala 249 ora 11:00. Se citează păr?ile cu menţiunea preschimbării termenului. Pronunţată în ?edin?ă publică, astăzi, 12 martie 2020.
Hotararecameraconsiliu din 12.03.2020Respinge cererea de intrare în faliment în procedură simplificată a debitoarei CUCINA TACO S.R.L., formulată de administratorul judiciar P****** O**** I****. Constată fixat termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 20 martie 2020, ora 11.00, sala 249. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, apel care va fi depus la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 21 februarie 2020.
Hotarare 303/2020 din 21.02.2020Admite cererea formulată de reclamanta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA, cu sediul în ..., CUI ..., în contradictoriu cu pârâta CUCINA TACO S.R.L., cu sediul în ..., J..., CUI ..., având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei şi, în consecinţă: Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei cu privire la debitoarea CUCINA TACO S.R.L. Desemnează în calitate de administrator judiciar provizoriu pe P****** O**** I****, cu sediul în ..., care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 85/2014, instrumentând prezenta procedură de insolvenţă până la eventuala sa confirmare sau schimbare, în condiţiile Legii nr. 85/2014. Stabileşte în favoarea administratorului judiciar provizoriu un onorariu provizoriu lunar de 1.000 lei + eventual TVA, plafonat la suma de 5.000 lei + eventual TVA în ipoteza prevăzută de art. 117 alin. 1 lit. a din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă. Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a depune la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute de art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii. Stabileşte în sarcina administratorului judiciar provizoriu obligaţia de a depune la dosar în termen de 40 de zile de la deschiderea procedurii un raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, cu menţionarea eventualelor indicii sau elemente preliminare privind persoanele cărora le-ar fi imputabilă şi cu privire la existenţa premiselor angajării răspunderii acestora, în condiţiile prevederilor art. 169-173 din Legea nr. 85/2014, precum şi asupra posibilităţii reale de reorganizare a activităţii debitorului ori a motivelor care nu permit reorganizarea, conform art. 58 lit. b) din Legea nr. 85/2014. Dispune comunicarea prezentei instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitoarei, tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, aceasta din urmă obligaţie fiind în sarcina administratorului judiciar provizoriu. Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a pune la dispoziţia administratorului judiciar provizoriu toate informaţiile şi documentele apreciate ca necesare cu privire la activitatea şi averea sa, precum şi lista cuprinzând plăţile efectuate în ultimele 6 luni anterioare deschiderii procedurii şi transferurile patrimoniale făcute în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al administratorului judiciar provizoriu sub sancţiunea prevăzută de art. 86 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, obligaţia de notificare revenind administratorului judiciar provizoriu. Dispune în sarcina administratorului judiciar provizoriu obligaţia de a efectua inventarierea bunurilor debitoarei, în termen de 60 de zile de la deschiderea procedurii, conform art. 101 din Legea nr. 85/2014. Dispune în sarcina administratorului judiciar provizoriu obligaţia de a efectua notificările prevăzute de art. 99-100 din Legea nr. 85/2014. Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei la data de 15 februarie 2020, termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe la data de 29 februarie 2020, termenul pentru depunerea contestaţiilor faţă de tabelul de creanţe, cu privire la creanţele şi drepturile trecute, sau, după caz, netrecute de lichidatorul judiciar în tabelul preliminar de creanţe, de 7 zile de la publicarea tabelului preliminar de creanţe în BPI şi termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru definitivarea tabelului de creanţe la 20 martie 2020. Dispune desfăşurarea primei şedinţe a adunării creditorilor la sediul administratorului judiciar provizoriu, din ..., în data de 5 martie 2020, ora 11:00. Dispune în sarcina administratorului judiciar provizoriu obligaţia de a depune lunar un raport cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitoarei, onorariul încasat, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii, un extras al acestuia urmând a fi publicat de către lichidatorul judiciar provizoriu în BPI. Dispune în sarcina administratorului judiciar provizoriu obligaţia de a examina situaţia economică a debitorului şi a documentelor depuse potrivit prevederilor art. 67 sau 74 din Legea nr. 85/2014, după caz, şi de a întocmi un raport prin care să propună fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observaţie în cadrul procedurii generale, pe care îl va depune în termen de maximum 20 de zile de la data desemnării sale, cu obligaţia de a notifica propunerea de intrare în faliment prin procedura simplificată creditorilor care au depus cerere introductivă şi debitorului, prin administratorul special, depunând la instanţă, odată cu cererea, dovada îndeplinirii procedurii de notificare. Fixează termen pentru dezbaterea acestui raport pentru data de 21 februarie 2020, sala 249, ora 11:00. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, apel care se va depune la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 10 ianuarie 2020.
Hotarare 43/2020 din 10.01.2020Viciu de procedură cu debitoarea. În vederea repetării procedurii de citare.
Incheiere de sedinta din 06.12.2019