S******** D* P********* B*******
PetentA******* E****
IntimatÎn baza art. 583 Cod de procedură penală, raportat la art. 96 alin. 1 Cod penal, admite cererea de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei formulate de S******** D* P********* B******* privind pe condamnatul A. E.,şi dispune executarea pedepsei de 6 luni închisoare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, stabilită prin Sentinţa nr. 99/08.12.2016, pronunţată în dosarul nr. 2330/217/2015 al Judecătoriei Darabani, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 786 din 13.09.2017 a Curţii de Apel Suceava. Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 313 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justi?iei domnului avocat Hrimiuc Petrică (delegaţia nr. 294 din 13.11.2019). În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea Sentinţei penale. Pronunţată în şedinţa publică din 16.06.2020.
Hotarare 40/2020 din 16.06.2020Având în vedere dispoziţiile art. 43 alin. 2 din Anexa 1 a Decretului nr. 195/2020 emis de Preşedintele României privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi Hotărârea nr. 15 din 20.03.2020 a Curţii de Apel Suceava care prevede lista cauzelor de urgenţă deosebită ce se judecă în materie penală în perioada stării de urgenţă, cuprinse în Anexa 4, constată intervenită suspendarea de drept a cauzei.
Rezolutie din 26.03.2020Dispune: Acordă termen la 26.03.2020 motivat de lipsa reprezentantului Ministerului Public.Intimatul prezent în instanţă va face dovada achitării despăgubirilor civile la care a fost obligat prin sentinţa penală.
Incheiere de sedinta din 25.02.2020termen acordat la cererea intimatului pentru a face dovada achitării despăgubirilor civile.
Incheiere de sedinta din 21.01.2020Dispune: Acordă termen la 21.01.2020 la cererea domnului procurer, în vederea citării intimatului cu mandate de aducere.
Incheiere de sedinta din 26.11.2019Amână judecata cauzei la data de 26.11.2019, dată pentru care intimatul are termenul în cunoştinţă; - se va emite adresă B.C.A.J. Dorohoi să desemneze un apărător din oficiu pentru intimat; - se va emite adresă Primăriei comunei Mileanca, jud. Botoşani să comunice bunurile deţinte de intimat şi veniturile realizate de acesta; - se va emite adresă S.O.F. Darabani să comunice dacă intimatul figurează a realiza venituri impozabile; - se va emite adresă I.T.M. Botoşani să comunice dacă intimatul figurează ca fiin angajat în baza unui contract de muncă.
Incheiere de sedinta din 15.10.2019Având în vedere că prezenta cauză a fost repartizată ciclic la completul de judecată CP2, conform Deciziei preşedintelui Judecătoriei Darabani nr. 20/11.09.2019, amână judecarea cauzei la data de 15 octombrie 2019, termen pentru care se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică la data de 19 septembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 19.09.2019