H******* I*** A*****
InculpatCondamnă inculpatul HRIHOROV ILIE IULIAN, la o pedeapsă de 4500 (patru mii ?i cinci sute) lei amendă penală, reprezentând un număr de 150 de zile amendă a câte 30 lei pe zi, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută şi sancţionată de art. 335 alin.2 C.pen. cu aplicarea art.349 alin.2 C.pr.pen., art.374 alin.4 C.pr.pen., art.375 C.pr.pen. şi art.396 alin.10 C.pr.pen. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.63 C.pen. potrivit cărora dacă nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. În temeiul art. 398 C. pr.pen. rap. la art. 272 şi art. 274 alin. 1 C.pr.pen obligă inculpatul HRIHOROV ILIE IULIAN la plata către stat a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 300 lei din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.03.2020.
Hotarare 257/2020 din 26.03.2020Fixează termen pentru deliberare si pronuntare la data de 26.03.2020. Pronuntată în sedinta publică, azi, 11.03.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.03.2020Amână judecarea cauzei ?i fixează un nou termen de judecată la data de 11 martie 2020, pentru când inculpatul are termenul în cuno?tin?ă, potrivit art. 353 alin. 2 C.pr.pen.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.01.2020.
Incheiere de sedinta din 29.01.2020