F******** D**
ReclamantC*** T********** D* P***** I*******
PârâtAdmite excepţia tardivităţii cererii de formulată de reclamantul F******** D** în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII IALOMIŢA şi în consecinţă, respinge cererea reclamantului ca fiind tardiv formulată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea apelului se depune la Tribunalul Ialomiţa – secţia civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 27.05.2020.
Hotarare 338/2020 din 27.05.2020Suspendat de drept în baza art. 42 alin.6 din Decretul Pre?edintelui României 195/2020 privind instituirea stării de urgen?ă pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgen?ă
In baza art.242 alin.1 Cod procedură civilă dispune suspendarea soluţionării cauzei privind pe reclamantul FERDOSCHI DAN pentru neîndeplinirea obligaţiilor impuse de instanţă. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi 12.06.2019.
Incheiere suspendare din 12.06.2019Amână judecarea cauzei pentru ca reclamantul să comunice relaţiile solicitate, sub sancţiunea suspendării cauzei.
Incheiere de sedinta din 15.05.2019Amână judecarea cauzei pentru ca părţile să comunice relaţiile solicitate de instanţă , la acest termen.
Incheiere de sedinta din 17.04.2019