K***** I***** I********** R* S*
ReclamantC*** V******* D******
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta K***** I***** I********** R* S*, în contradictoriu cu pârâta Veronica Daniela Csog. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 220,99 lei, reprezentând contravaloare servicii. Respinge capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri în cuantum de 648,67 lei pentru încetarea prematură contractului, ca neîntemeiat. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata terminalelor achiziţionate cu plata preţului în rate, ca neîntemeiat. Respinge capătul de cerere privind acordarea de penalităţi contractuale în cuantum de 0,5% pe zi întârziere, ca neîntemeiat. Obligă pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare asupra debitului principal înscris în facturile emise în perioada august - noiembrie 2016, de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la plata efectivă a sumelor datorate cu titlu principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (taxa judiciară de timbru corespunzătoare pretenţiilor admise). Executorie. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicarea sentinţei. Cererea de apel se depune la Judecătoria Petro?ani. Pronunţată în data de 26.11.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu6880/2019 din 26.11.2019