N******* G****** I****
Parte vătămatăC******** I****
InculpatCondamnă inculpatul C******** I****, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj în formă continuată prevăzută şi sancţionată de art. 257 alin.1 şi 4 C.pen. rap. la art. 206 alin.1 Cod penal, cu reţinerea art.35 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 349 alin. 2 C.p.p., art. 374 alin. 4 C.p.p., art. 375 C.p.p. şi a art. 396 alin. 10 C.p.p. (2 acte materiale, faptă săvârşită la data de 10.08.2019). În baza art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 1 an, pedeapsă ce se va executa de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conform dispoziţiilor art. 68, alin. 1 lit. b C.pen. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 92 C. pen. stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin. 1 C. pen. obligă inculpatul C******** I**** la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 C.pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul C******** I**** are obligaţia să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate apreciat ca adecvate de către Serviciul de probaţiune Suceava. În temeiul art. 93 alin. 3 C. pen. stabileşte ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 60 de zile. În temeiul art. 404 alin. 2 C. pr. pen. obligaţia de a executa muncă neremunerată în folosul comunităţii se va executa la Primăria comunei Vereşti, jud. Suceava sau la DGASPC Suceava – Complexul de recuperare neuro-psihomotorie "O nouă viaţă" Suceava, programul de executare al acestei activităţi urmând sa fie stabilit de către Serviciul de probaţiune Suceava. În temeiul art. 404 alin. 2 C. pr. pen. cu referire la art. 91 alin. 4 C. pen. şi art. 96 C. pen., atrage atenţia inculpatului C******** I**** că, în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea- credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, precum şi că, în cazul în care pe parcursul termenului de supraveghere săvârşe?te o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei. În temeiul art. 404 alin. 4 lit.b C.pr.pen. rap. la art.72 alin.1 C.pen. deduce din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului C******** I**** perioada reţinerii din data de 13.08.2019 ora 13:55 şi până la data de 14.08.2019 ora 13:55, măsură dispusă prin Ordonanţa nr.3152/P/2019 din data de 13.08.2019 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul C******** I**** în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare. În temeiul art.5 alin.5 din Legea nr.76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare informează inculpatul C******** I**** că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. Ia act că persoana vătămată N******* G****** I**** nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 398 şi art. 274 alin. 1 teza I Cod pr.pen., obligă inculpatul C******** I**** la plata către stat a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 500 lei în faza de urmărire penală. În baza art. 275 alin.6 Cod pr. pen., cu referire la art. 5 alin.1 lit. a din Protocolul privind stabilirea onorariilor de avocaţi, respinge ca neîntemeiată, cererea formulată de avocat Mărginean Florin, privind acordarea onorariului de avocat aferent fazei de urmărire penală pentru asistenţa juridică acordată inculpatului. Constată că prin rechizitoriul nr.3152/P/2019 din data de 10.09.2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, în baza art.274 alin.1 teza a II-a C.p.p, s-a dispus acordarea onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul C******** I****, avocat Mărginean Florin, în cuantum de 627 lei, conform delegaţiei nr.1993/13.08.2019. În baza art. 275 alin.6 Cod pr. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul C******** I****, avocat Popescu Patricia, în cuantum de 1495 lei (627 lei cameră preliminară şi 868 lei fondul cauzei), cu delegaţie nr.2344/16.09.2019, rămâne în sarcina statului, urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.12.2019
Hotarare 946/2019 din 19.12.2019Stabileşte pronun?area la data de 19.12.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.12.2019