K***** I***** I********** R* S*
ReclamantN*** L********
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta K***** I***** I********** R* S*, în contradictoriu cu pârâta NIŢU LIA-MARIA. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 952,06 lei, reprezentând contravaloare servicii. Respinge în rest cererea ca neîntemeiată. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (taxa judiciară de timbru corespunzătoare pretenţiilor admise). Executorie de drept. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicarea sentinţei, care se depune la Judecătoria Petro?ani. Pronunţată în data de 11.06.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu2451/2020 din 11.06.2020Suspendat de plin drept pe durata stării de urgenţă în temeiul art.42 alin.(6) Capitolul V din Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr.195/2020 publicat în Monitorul Oficial nr.212 din 16.03.2020.
Emiterea unei adrese către reclamantă prin care să menţioneze explicit sumele de bani incluse în „contravaloarea serviciilor de telecomunicaţii”, simpla trimitere la prevederile contractuale nefiind suficientă. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 14.05.2020, ora 13.00, completul C VIII, sala 24. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12.03.2020.
Incheiere de sedinta din 12.03.2020Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 12.03.2020, completul C VIII, camera de consiliu, sala 24, ora 13.00. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Februarie 2020.
Incheiere de sedinta din 06.02.2020Încuviinţeze pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar. Amână judecarea cauzei în vederea administrării probatoriului şi acordă termen la data de 06.02.2020, complet C VIII civil, ora 12:00, camera de consiliu, pentru când se citează pârâta iar reclamanta are termen în cunoştinţă conform art. 229 alin. 1 C.pr.civ. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 14.01.2020.
Incheiere de sedinta din 14.01.2020