M**** C******
PetentI************ G****** A* P******* R*****
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul Mihai Catalin, în contradictoriu cu intimatul I************ G****** A* P******* R***** – Brigada Autostrăzi şi Misiuni Speciale – Biroul de Poliţie Autostrada A1 Deva - Nădlac, împotriva procesului verbal de contravenţie seria PARX nr. 0280639, încheiat de intimat în data de 26.05.2019, prin care i s-a aplicat petentului sancţiunea contravenţională principală a amenzii în sumă de 1305 lei, ca netemeinică. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere de apel care se depune la Judecătoria Arad. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi 29 noiembrie 2019.
Hotarare 5327/2019 din 29.11.2019